CĂRȚI PENTRU COPII
CITIM ÎN CĂRȚI
RECOMANDĂRI PE CLASE
AUTORI
Contact Promoții Abonează-te
CĂRȚI PENTRU GIMNAZIU

Viața-i ca dansul pe sârmă:

Istoria lumii în 100 de animale:
IDEI MARI PENTRU OAMENI MICI

Poveste africană:

Sumar coș

Total:
Ana Rotea
Ana Rotea

Ana Rotea a fost mai întâi povestitoare. Povestitul a început chiar de când era foarte mică, sau, mai precis, de când a ascultat prima poveste la pick-up (aparatul ăla vechi de care copiii de azi n-au auzit) şi a vrut să o spună mai departe. Toată copilăria ei le-a povestit fraţilor, dar şi copiilor de afară, în timpul pauzelor de la joacă, tot ce citea sau își imagina, tot ce era frumos de povestit: despre copii şi adulţi, despre animale şi lucruri. A continuat să povestească, mai în glumă sau mai în serios, în timp ce urma Facultatea de Drept şi alte cursuri, iar apoi în timp ce lucra, în timp ce şofa, în timpul cinei cu familia sau la ora de culcare a băiatului ei. Pentru că cei mai fideli ascultători i-au fost dintotdeauna copiii, a decis de curând să le scrie o carte. Cartea va putea ajunge în mult mai multe locuri şi la mult mai mulţi ascultători, a gândit povestitoarea şi a devenit autoare.


Ana Rotea: „Pentru mine, cărțile au ameliorat cam totul în viață”. Scriitoarea vorbește despre cărțile ei în contextul pandemiei, într-o înregistrare audio pe site-ul Europa FM, din cadrul campaniei Citește românește! 

mai multe
Ordonează după
Produse
Tip afișare:
37,77 RON 44 44 RON 44 44 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: December 2024
ISBN: 9786067998719,9786303216461
Bestseller, Recomandată, Pentru copii
Tip copertă: hardcover
Pagini: 200
44,44 RON 44 44 RON
Publicată în: April 2023
ISBN: 9786067109443
Bestseller, Recomandată, Pentru copii
Tip copertă: hardcover
Pagini: 232
OFERTA B2B
38,18 RON 42 42 RON 42 42 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: December 2022
ISBN: 9786060867029
Bestseller, Recomandată
Tip copertă: hardcover
Pagini: 200
24% REDUCERE
72,72 RON 72 72 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: November 2021
Bestseller, Recomandată, Pentru copii
24% REDUCERE
129,28 RON 129 28 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: November 2021
Bestseller, Recomandată, Pentru copii
OFERTA B2B
40,00 RON 44 44 RON 44 44 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: May 2021
ISBN: 9786060861850
Recomandată
Tip copertă: hardcover
Pagini: 232
24% REDUCERE
86,86 RON 86 86 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: November 2020
Bestseller, Recomandată, Pentru copii
OFERTA B2B
38,18 RON 42 42 RON 42 42 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: November 2020
ISBN: 9786067998740
Recomandată
Tip copertă: hardcover
Pagini: 208
38,38 RON 38 38 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: November 2018
ISBN: 9786067883916
Recomandată
Tip copertă: paperback
Pagini: 208
38,38 RON 38 38 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: November 2017
ISBN: 9786067882841
Recomandată, Pentru copii
Tip copertă: paperback
Pagini: 240
38,38 RON 38 38 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: May 2017
ISBN: 9786067881882
Recomandată, Pentru copii
Tip copertă: paperback
Pagini: 208
38,38 RON 38 38 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: December 2016
ISBN: 9786067881202
Recomandată
Tip copertă: paperback
Pagini: 192