CĂRȚI PENTRU COPII
CITIM ÎN CĂRȚI
RECOMANDĂRI PE CLASE
AUTORI
Contact Promoții Abonează-te
CĂRȚI PENTRU GIMNAZIU

Viața-i ca dansul pe sârmă:

Istoria lumii în 100 de animale:
IDEI MARI PENTRU OAMENI MICI

Poveste africană:

Sumar coș

Total:
 Traian Dobrinescu
Traian Dobrinescu

TRAIAN DOBRINESCU (n. 1949, Orlești, Vâlcea), prozator, poet, publicist, absolvent al Facultății de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai”, este pe rând profesor, jurnalist, corespondent de război din Transnistria, director de teatru, om de afaceri cu exploatări forestiere în Siberia și, începând din 2012, parlamentar liberal. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Debutează târziu, cu proza Preludii epice (1990), apoi publică două volume de poezie: Cântec de violoncel. 60 de texte lirice (2002) și Urme. 51 de texte lirice (2004). Se întoarce la proză și, în 2008, publică romanul Când Dumnezeu îmi spunea pe nume, apoi, în 2013, romanul Cei morți înainte de moarte (Premiul Cartea Anului, Uniunea Scriitorilor din România, filiala Craiova). În 2014, vede lumina tiparului al treilea volum de poezie, Și urme vor rămâne toate, iar în 2016, romanul autobiografic Nu te opri, nu te întoarce (Premiul Cartea de Proză a Anului, Uniunea Scriitorilor din România; Premiul pentru Proză, revista „Luceafărul“; Premiul Cartea Anului, Uniunea Scriitorilor din România, filiala Craiova; nominalizat la premiul Scriitorul Anului, 2017).

mai multe
Ordonează după
Produse
Tip afișare:
OFERTA B2B
Siberia de la capătul drumului de Traian Dobrinescu
4 (1)
49,00 RON 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: January 2024
ISBN: 9789732334225
Recomandată
Tip copertă: paperback
Pagini: 664