Această orbitoare absenţă a luminii

Să te eliberezi de viaţă ca să trăieşti sau să renunţi la speranţă ca să poţi supravieţui. Cutremurătoare cele relatate în Această orbitoare absenţă a luminii, despre care am citit prima dată la Scorillo, o inversare absolută a orice cunoaştem şi ne imaginăm despre viaţă, o variantă a Infernului lui Dante la a cărui intrare e scris “Lăsaşi orice speranţă, voi cei care intraţi” şi, poate nu întâmplătoare, soluţia este distrugerea speranţei.

Tahar Ben Jelloun porneşte de la povestea reală a unuia dintre soldaţii închişi ca urmare a loviturii de stat nereuşite din Maroc împotriva regelui Hassan al II-lea, în 1971. Aruncaţi în carceră, mai degrabă un mormânt colectiv, cu celule de dimensiuni menite să-i priveze de verticalitate, prizonierii sunt ţinuţi într-o stare “pre-moarte”, în care trupul “să-şi desăvârşească puţin câte puţin descompunerea”.

Cum să supravieţuieşti în absenţa luminii, în noaptea eternă în care nu există timp?! Deţinuţii capătă diverse roluri: Karim este ceasornicul, încontinuu ocupat să măsoare curgerea timpului, Gharbi recita din Coran, Wakrine era specialistul în scorpioni, iar Salim, povestitorul.

Citeşte restul articolului aici.