Literatura și demonii ei

Deși redus ca dimensiune, eseul renumitului poetician și istoric al ideilor Tzvetan Todorov a lansat o serie de întrebări și polemici legate de starea literaturii actuale, de estetica postmodernistă, criza artei contemporane și, mai ales, de modul în care e predată literatura astăzi. Apărut în 2007, la Flammarion și în ediție românească, în anul 2011, eseul se impune, la un prim nivel, printr-un titlu îndrăzneț, prin care reușim să intuim semnalarea unor crize, fie în modul de a construi textul literar, fie în perceperea acestuia: Literatura în pericol. Se confruntă, într-adevăr, literatura cu anumite pericole? Definind-o printr-o stare alarmantă, această carte își propune, printr-un demers istoric, filosofic și cultural, să prezinte problemele și să ofere unele soluții posibile.
În primul capitol al eseului, Tzvetan Todorov însemnează cu o notă autobiografică evenimente care ilustrează întocmai funcția cathartică a literaturii: plăcerea textului, încurajând, astfel, literatura implicată. În fiecare etapă a vieții, modul de a te raporta la lectură, la idei, se schimbă - sunt contexte diferite, măști diferite, pe care ai nevoie să le porți în dezvoltarea propriei personalități, iar narativitatea poate fi o cheie în înțelegerea existenței. Viața, în sine, poate fi interpretată ca o narațiune, ori ca șiruri întregi de narațiuni care se întrepătrund.
Trecând la descrierea experienței sale literare din facultate, autorul face o radiografie a situației învățământului umanist sub totalitarism, student la Facultatea de Litere din Sofia, pe vremea când Bulgaria făcea parte din blocul comunist: Cursurile de literatură erau ținute în parte în numele educației, în parte pentru propagandă: operele vechi sau actuale erau evaluate după criteriul conformității cu dogma marxist-leninistă (p. 11). O formă de „rezistență culturală" a fost întreținută de Todorov prin deciziile de a se eschiva cât mai mult de această contaminare a umanioarelor cu exigențele ideologiei, mergând, mai degrabă, pe materialitatea însăși a textului: formele sale lingvistice. Aceste restricții, încorsetări, pe care le-a resimțit Todorov în plin comunism, au o deosebită importanță în conturarea teoriilor sale ulterioare: libertatea interpretării, modul în care e predată literatura în școală și funcțiile sale. Căci, în fond, "literatura poate mult". Dar este, spune Todorov, constant redusă la absurd.

Citeşte restul articolului aici.