Pupici pentru tătici

Cărţile pentru copii foarte mici, cu intrigă simplă şi puţine personaje, păcătuiesc adeseori printr-o hipersimplificare a relaţiilor de familie. Personajul privilegiat este mama, jucând mereu acelaşi rol de zeiţă protectoare a căminului şi copiilor. Foarte rar îşi mai fac loc, dând din coate, şi alte clişee coborâte direct din secolul trecut: tatăl aşezat comod în fotoliu, cu ziarul în mână, sau bunica maestră în prăjituri.

"Şi tati?" întreabă copilul de 2 ani după ce a răsfoit a-nu-ştiu-câta carte în care personajul nu pare să aibă alte rude decât mama. După care tranşează simplu problema, redistribuind pe cont propriu ursuleţii de pe pagină: "Uite: mami, tati, bebe". Surâs de satisfacţie. Lumea cărţilor a fost readusă la normal.

Dacă aţi trăit vreo scenă asemănătoare, căutaţi neapărat cartea "Pupici pentru tătici". O să citiţi o poveste mai altfel, în care bebe-urs cel mic şi mofturos este îmbăiat, alintat şi pregătit pentru culcare de tati-urs, în timp ce mami-urs se odihneşte în fotoliul ei preferat. E o carte simplă, înduioşătoare şi, din fericire, nu exagerat de siropoasă. Numai bună de oferit unui tătic duminica asta, de Ziua Tatălui.

Citiţi restul articolului aici.