Apolodor pentru toate vârstele
Apolodor este unul dintre cele mai cunoscute personaje din cărțile de poezie pentru copii scrise în limba română. Tenor la circul din Târgul Moșilor, Apolodor este cuprins de un dor puternic de familia sa, așa că lasă în urmă toată viața de la circ și pornește cu avionul spre Labrador. Drumul nu este deloc ușor, o mulțime de răufăcători îi pun gând rău, dar are norocul să își facă și prieteni de nădejde.
Apolodor a cunoscut celebritatea în rândul copiilor odată cu prima carte scrisă de Gellu Naum, publicată în anul 1959. Cel de-al doilea volum, A doua carte cu Apolodor, a apărut la scurt timp, în 1964. În 1988 graficianul N. Nobilescu a adaptat cele două volume cu Apolodor sub formă de benzi desenate: Apolodor, un mic pinguin călător și Amedeu, cel mai cumsecade leu.
Mistuit de dor, pinguinul Apolodor își ia rămas-bun de la prieteni și o pornește spre Polul Sud, sperând că-și va găsi liniștea alături de frații lui din Labrador. Dorul lui de depărtări e mai puternic decât orice și nicio rugăminte, oricât de fierbinte, nu topește dorința lui de a vedea ghețurile nesfârșite de la capătul Pământului.
Apolodor, pinguinul călător, Amedeu, cel mai cumsecade leu, și cangurul Ilie sunt foarte buni prieteni. Lumea întreagă este pentru ei un mare loc de joacă. Cei trei sunt nedespărțiți și învață unul de la celălalt secretele prieteniei și ale vieții trăite cu zâmbetul pe buze.
Aventurile lui Apolodor au fost continuate de Florin Bican și ilustrate de Dan Ungureanu, iar în prezent, colecția de cărți cu Apolodor s-a îmbogățit cu trei volume dedicate celor mai mici cititori de 2-3 ani, gândite special pentru a stimula imaginația și pentru a descoperi lucruri noi într-un mod amuzant și interactiv. Colecția Apolodor educator abordează teme simple precum formele, numerele și literele, într-un mod educativ și distractiv.
Colecția Apolodor educator
Ilustrator: Dan Ungureanu
Ce formă are soarele? Ce caută spirala pe spatele unui melc? Găsim stele și altundeva decât noaptea, pe cer?
Apolodor și prietenii lui te așteaptă să descoperi împreună cu ei cele mai interesante și des întâlnite forme ale lumii înconjurătoare.
Apolodor educator: Contrarii 2+
Ca pinguin, Apolodor este și alb, și negru. Se pricepe de minune să explice contrariile și să ne-arate cum deosebim stânga de dreapta, de exemplu.
Știai că, fără sus și jos, nu ar fi existat pe lume tobogane?
Apolodor educator: Numărătoarea 2+
Cine e pinguinul călător numărul 1? Aplodor. Împreună cu prietenii lui, te invită într-o călătorie în lumea numerelor.
Cât ai număra până la zece, o să știi punctele cardinale, cele cinci simțuri, numele celor opt note muzicale și câte și mai câte.
Pentru cei mai mari cititori ai lui Apolodor, Florin Bican a continuat povestea pinguinului. În 2019, Florin Bican a publicat Cartea Albă cu Apolodor sau Apolododecameronul, unde revizitează locul de baștină al ilustrului pinguin naumian. A urmat colecția Apolodor Explorator, care conține volumele: Descoperim cu Apolodor, în Deltă, păsările-n zbor, Hai pe Lună împreună și Apolodor pe crestele Carpaților.
Cartea albă cu Apolodor sau Apolodecameronul
Un poem plin de culoare, care aruncă o lumină nouă asupra lui Apolodor și asupra lumii pinguinilor care-l întâmpină în Labrador: Apolodictator, Apolodizident, Apolodrama, Apoloaumădoare, Apolodiva și mulți, mulți alții. Cartea albă cu Apolodor se citește cu zâmbetul pe buze, cu dor de Gellu Naum și cu bucuria intensă dată de poezia bună.
Descoperim cu Apolodor, în Deltă, păsările-n zbor 7+
Apolodor a călătorit în toată lumea. A văzut multe minunății și a adunat tot felul de vești despre viața din ape, din aer, din spațiu și de pe uscat. Prin Delta Dunării a călătorit cu Maimuțica și cu pisoiul Tiț și împărtășește acum cu noi tot ce a aflat despre locuitoarele înaripate dintre Dunăre și Marea Neagră.
• 11 păsări, printre care egreta, cormoranul, pelicanul, gâsca cu cravată
• 12 miniplanșe cu explicații științifice pe înțelesul tuturor
• un glosar cu peste 40 de cuvinte
Apolodor Explorator - o colecție dedicată copiilor de peste 6 ani care sunt curioși să exploreze lumea toată alături de Apolodor și prietenii lui.
Apolodor e mare călător și pornește alături de pisoiul Tiț și de Maimuțică în explorarea Lunii. Cu casca pe cap, cei trei prieteni ajung pe suprafața denivelată care acoperă satelitul natural al Terrei și descoperă împreună o mie de minunății, cât să acopere distanța de la Pământ la Lună.
Oricât e Luna de departe, o poți cunoaște cu o carte:
- ce e un satelit și cam cât de mare este Luna
- meteoriți, asteroizi, comete
- un joc care ne-nvață să reproducem fazele lunare
Apolodor pe crestele Carpaților 6+
După o călătorie în Deltă și o alta pe Lună, Apolodor explorează acum Munții Carpați. Împreună cu Maimuțica și cu pisoiul Tiț, a pornit în drumeție să descopere, la pas, geografia României. Au cutreierat în lung și-n lat, au dat de munți mai mici și munți mai mari, râuri, lacuri, peșteri și vulcani noroioși.
Cu harta în mână și rucsacul în spinare, cei trei prieteni străbat traseul șerpuit al Munților Carpați, gata să cucerească toate înălțimile.
Pentru cei mai mici cititori, experiența lecturii împreună cu Apolodor devine mai distractivă ca niciodată. Le-am pregătit prichindeilor o serie de activități interactive din care să învețe lucruri noi atunci când lectura ia sfârșit.