Aș dori să vă aduc în atenție o carte care este de fapt o călătorie în copilăria adulților de astăzi și o renaștere a vechilor poezii printr-o abordare contemporană.
Cartea la care fac referire a...
Voi ce nume ați alege pentru un pui de urs panda? David Walliams a ales în cartea Marmeladă Panda cel Roșcat, un nume cel puțin atipic pentru un pui de urs panda. Numele, de altfel, nu e chiar întâmpl...
Dacă vine vorba de acceptare și toleranță în rândul copiilor, sunt prima care militează pre a le insufla copiilor aceste valori, iar în sprijinul acestui obiectiv îmi vine în minte cartea Toți suntem...
Dacă cunoști un copil pasionat de dinozauri și bag mâna în foc că sigur știi, am un pont pentru tine, iar dacă ești educatoare, cartea e mai mult decât ideală pentru săptămâna dinozaurilor.
Este o...
Îmi cunosc bunicii de mai bine de 28 de ani, iar până să dau de cartea ce mi-a picat în mână la târgul Gaudeamus, nu am realizat câte lucruri nu știu de fapt despre ei. Spre exemplu, nu știu ce frici...
Credeți că un zid v-ar putea proteja de un... căpcăun? Știți voi, o ființă fabuloasă despre care se spune că arată înfricoșător și care ar mânca oameni. În cele ce urmează veți afla povestea unui alt...
Din seria Aventurile lui Paddington, personaj deja îndrăgit și cunoscut de micii mei creatori de energie, le-am adus o altă aventură, una specifică lunii în care ne aflăm. Deși cartea se numește Avent...
Suntem în a doua lună de iarnă, iar ca educatoare, să îi faci pe pitici să înțeleagă lumea înconjurătoare, printre care și cele patru anotimpuri, e un obiectiv pe care îl urmărești constant și care ne...
Începem anul cu o nouă aventură a simpaticului Paddington, mai exact Aventurile lui Paddington, Prima ninsoare, bazată pe episodul tv Paddington’s First Snow.
Seria de cărți ce îl are pe Paddington...
Nu știu ce le spuneți voi copiilor legat de Moș Crăciun și cum comunicați cu el, dar eu sunt norocoasă să dețin numărul lui. Îi trimit frecvent vești despre pitici, dar și invitație cu adresa și data...
Încep acest articol cu o mică provocare pentru tine, dragă cititor. Aș vrea să te gândești ce i-ai cerut ultima dată Moșului? Când a fost momentul când i-ai scris ultima oară? Când a fost ultimul an î...
Ați auzit de Regatul Timpului? Un loc unde se duc amintirile și de unde vin întâmplările din viitor? Locuitorii acestui regat sunt departe de a fi obișnuiți. Aici trăiesc în liniște și în armonie domn...