Au trecut 50 de ani de când Alexandru are o zi oribilă, teribilă, deloc bună, foarte proastă.

Născută în 1931 la New Jersey, Judith Viorst este jurnalistă, cercetătoare în domeniul psihanalizei şi autoarea mai multor cărţi de ficţiune şi nonficţiune, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. Cartea sa cea mai iubită rămâne însă Alexandru şi ziua lui oribilă, teribilă, deloc bună, foarte proastă, care, de la publicarea ei în 1972, s-a bucurat de un mare succes în rândul celor mici şi a fost vândută în peste 4 milioane de exemplare.

                                                                                                                                              Sursa foto: vulture.com

Ray Cruz, ilustratorul lui Alexandru, spune că acest volum l-a ajutat să cunoască mulţi copii din Statele Unite şi Canada, precum şi familiile lor. „Tot el m-a făcut să mă împrietenesc cu Judith Viorst, o doamnă foarte drăguţă, fermecătoare, cu un viu simţ al umorului. Sper ca tot mai mulţi copii să-l îndrăgească în continuare pe Alexandru.”

Se trezește cu gumă în păr, se prăbușește de pe skateboard, se ceartă cu cel mai bun prieten și asta nu este tot. De 50 de ani de când a intrat în lumea cărților pentru copii, Alexandru nu încetează să ne facă zilele mai amuzante, chiar dacă a lui nu a fost una extraordinară.

Pe 1 iunie 1972 a fost publicat pentru prima oară volumul Alexandru şi ziua lui oribilă, teribilă, deloc bună, foarte proastă scris de Judith Viorst și ilustrat de Ray Cruz. La scurt timp a devenit bestseller iar mai apoi a fost adaptat într-un musical și transformat în film de Hollywood. Cartea este atât de populară încât enumerarea de adjective nefericite a autoarei a intrat în uzul vorbirii, iar acum, milioane de oameni, de la personalități politice până la cei care lucrează din corporații, o folosesc pentru a descrie zilele lor mai puțin bune. Ba chiar și profesorii se folosesc de problemele bietului Alexandru pentru a-i învăța pe copii despre cauză, efect și etică.

Judith Viorst nu a trebuit să caute prea mult după inspirație deoarece o avea fix sub nasul ei. Alexandru există în viața autoarei și este al treilea fiu al ei care nu ar fi putut trece nicicând neobservat, povestește autoarea stând amândoi pe veranda casei lor din Washington.

Acea zi a personajului Alexandru a reprezentat o cascadă de evenimente nefericite așa că am vrut să verificăm direct cu personajul dacă faptele au fost reale în totalitate.

• Gumă în păr? – „Nu s-a întâmplat niciodată” a mărturisit Alexandru.
• Iahnie de fasole? – „Nu cred că mi-a displăcut iahnia de fasole vreodată.”
• Ai fost folosit de frații mai mari? – „Cu siguranță! Se pare că mama a înțeles exact esențialul copilăriei mele.”

Judith, care pare cu mult mai tânără decât cei 91 de ani pe care îi are, spune că în copilărie Alexandru a fost un băiat mai naiv. Celebra poveste care a dat startul acestei idei se întâmpla într-o zi când cei doi se întorceau de la școală, iar Alexandru șchiopăta și spunea: „Oh, doamne! Genunchiul meu! Mi-am ucis genunchiul!”. Judith, îngrijorată, l-a întrebat dacă incidentul s-a petrecut la ora de sport, iar Alexandru a răspuns „Nu, la ora de literatură.”

Până în anul 1972, Judith scrisese deja câteva cărți pentru copii, printre care și una despre rivalitatea dintre frați numită Îl voi repara pe Anthonty. Când a scris cartea despre Alexandru spera ca aceasta să-l înveselească, însă reacția băiatului nu a fost una tocmai fericită. „S-a înfuriat pe mine și mi-a spus <> își amintește autoarea. Propunerea nu era deloc distractivă pentru băiat.

Atunci Judith a apelat la psihologia inversă specifică mamelor și i-a propus lui Alexandru să aleagă un alt nume de băiat: „Dar, desigur, numele tău nu va fi scris cu litere mari pe coperta cărții.” În acel moment, băiatul a decis să păstreze numele Alexandru.

Printre școlile unde volumul a fost discutat în amânunt se numără și Kent Place din Summit, N.J., unde un grup de elevi de clasa a doua au citit și au discutat despre Alexandru cu Ariel Skyes, directorul adjunct al institutului de Etică. Skyes a mărturisit că Alexandru şi ziua lui oribilă, teribilă, deloc bună, foarte proastă este o resursă excelentă pentru discuțiile cu cei mici deoarece nu există nicio urmă de judecată asupra comportamentului lui Alexandru, iar copiii trebuie să știe că este în regulă să experimentezi sentimente negative atunci când ți se întâmplă un eveniment mai puțin fericit și că nu trebuie întotdeauna să găsim o rezolvare imediată a problemelor. Toate aceste lucruri fac parte din viața de zi cu zi.

Tocmai de aceea Judith a scris această carte pentru a le explica celor mici că fiecare persoană are și astfel de zile: „Ei bine, nu eşti singurul. Ştiu că nu eşti singurul, pentru că, atunci când fiul meu Alexandru era un băieţel, avea multe – chiar MULTE – astfel de zile. Şi, când am scris această carte pentru el, am primit scrisori de la fete şi băieţi de pretutindeni în care-mi povesteau despre propriile lor zile oribile.”

Sursa articolului: npr.org

Alexandru şi ziua lui oribilă, teribilă, deloc bună, foarte proastă | hardcover

Autor: Judith Viorst

Ilustrator: Ray Cruz

Traducere din limba engleză de Vlad Zografi