Genius la grădiniță #27 Un peștișor pentru Luna
Cât de des te-ai lăsat păcălit de aparențe? Ți s-a întâmplat să judeci o carte după copertă? Sau mai rău, un om după înfățișare? Sunt lucruri pe care încerc să îi fac pe cei mici să le evite și vă mărturisesc că sunt foarte receptivi. Ei nu îi își aleg prietenii după anumite criterii, la ei este de ajuns să fie și atât.
Așa se întâmplă și în cazul Lunei, personajul principal din povestea Un peștișor pentru Luna scrisă de Lisa Aisato. Volumul aduce în atenția copiilor prietenia, înțelegerea și cel mai mult, IMAGINAȚIA. Astfel, încă din prima pagină, copiii trebuie să își imagineze un pește, dar nu unul obișnuit, un pește cu puteri magice, a cărei putere este de a zbura.
Luna îl zărește cum plutește și alunecă printre case de la fereastra casei ei. Dar comunicarea cu peștele zburător nu e deloc ușoară, acesta având alt dialect sau cel puțin o limbă necunoscută fetiței.
Cum părinții îi interzic să îl păstreze, Luna hotărăște că trebuie să îi găsească casa peștișorului. Inainte de a pleca în căutarea familiei lui, Luna îl deghizează, îi pune păr și haine, iar acum, peștele arată ca o fetiță... cel putin neoboșnuită. Tocmai din această cauză, oamenii se holbează la ei atunci când merg într-un restaurant.
Planul rămâne același, dar Luna îi schimbă înfățișarea peștelui, îl vopsește albastru precum cerul, astfel nu-l mai poate vedea nimeni, se gândește fetita. Și atunci îi vine și ideea unui posibil loc de unde ar putea veni peștele. Copiii au fost imediat pregătiți cu răspunsul din APĂ. Așa s-a gândit și Luna și astfel pornește cu bicicleta spre mare, de care îl leagă și pe noul ei prieten cu o sfoară.
Ajungând cu ajutorul unei bărci în mijlocul mării, îi dă drumul peștelui în apă. Dar nu mică îi e surpriza când descoperă că peștele plutește deasupra ei, marea nefiind de fapt locul în care își dorea să stea. În ilustrații descoperim o fetiță tare nedumerită, care încearcă să găsească o soluție la problema noului ei prieten.
Și când totul părea pierdut, iar Luna fără idei de rezolvare, norii se risipesc și apare maietuoasa lună care luminează întreaga mare. Abia atunci îi sclipesc ochii peștișorului, la vederea lunii. Deși peștișorul îi spune din nou ceva în altă limbă, Luna nu întelege, dar observând entuziasmul pe fața prietenului ei, hotărăște să îl dezlege din frânghie. Astfel peștișorul pornește bucuros în zbor spre lună.
Povestea se încheie cu fetița care își urmărește de la geam prietenul ce se îndreaptă fericit spre lună, iar pe ultima pagină descoperim o listă de cuvinte, cuvinte pe care peștișorul i le-a tot repetat Lunei de-a lungul călătoriei lor, de fapt era același cuvânt, dar în mai multe limbi (turcă, finlandeză, chineză, portugheză, olandeză, japoneză, coreeană, arabă, zulu, mandinka-limbă din Africa de Sud, italină, spaniolă și rusă).
Să vă spun ce încerca de fapt peștișorul să îi transmită Lunei în toate limbile cunoscute de el? Care nu erau deloc puține să vă spun drept. Totuși am să vă las pe voi să descoperiți.
Până una alta să vă povestesc ce activitate le-am propus copiilor plecând de la cărticica Un peștișor pentru Luna scrisă și ilustrată de Lisa Aisato.
Le-am pregătit mai multe materiale tocmai pentru a îi lăsa pe ei să decidă pe care le vor folosi și i-am rugat să își imagineze că peștișorul este acum în grija lor, iar sarcina de a îl deghiza le revine lor.
Materiale propuse: carioci, balon, ochișori mobili, sârmă plușată cu sclipici (pe care au folosit-o pentru a face primul pește cu păr văzut vreodată), au avut o pălărie și o șapcă (dar le-a plăcut mai mult șapca) și au avut și mai mult tul tul, material pe care inițial m-am gândit că l-ar putea folosit drept corp, dar ei s-au gândit la un fel de voal, oricum minunat.
Prin această activitatea am urmărit dezvoltarea imaginației și a lucrului în echipă. Peștișorul lor arată mai mult decât simpatic iar cartea m-a ajutat pe mine ca educatoare să le aduc în atenție faptul că aspectul fizic nu e deloc relevant în alegerea unui prieten.
Cu drag,
O educatoare
Oana Paraschiv
