„Omulețul Mâncă-Vise” - o nouă capodoperă a lui Michael Ende. Fragment în avanpremieră
Să nu poți dormi noaptea e treabă serioasă și pentru cei mari, darămite pentru copii. Așa că atunci când se aude vorba că prințesa Somnoreaua nu reușește să pună geană pe geană de teama viselor urâte, tot regatul Picotilanda vuiește a îngrijorare. Regele dă sfară-n țară, oferind recompensă grasă, doar-doar s-o găsi vreun doctor sau vreun învățat care s-o vindece pe prințesă. Nimeni însă nu știe vreo doctorie. Mâhnitul rege pornește în lumea largă în căutare de ajutor. Și bine face, căci după drum lung și anevoios, regele va dibui mult-căutatul leac în cel mai nebănuit loc cu putință.
Cunoscutul scriitor german Michael Ende (12 nov. 1929 - 28 aug. 1995), devenit celebru mai ales datorită cărților sale pentru copii, a fost, de asemenea, actor, critic de film (la radiodifuziunea bavareză) şi autor dramatic. Poveste fără sfârșit, ecranizată în 1983, Jim Năsturel şi Lukas, mecanicul de locomotivă, Momo, Elefantul Filimon sunt doar câteva dintre titlurile care l-au făcut celebru. Opera sa a fost tradusă în peste 40 de limbi, iar cărțile sale au fost vândute până în prezent în mai bine de 35 de milioane de exemplare.
Annegert Fuchshuber (1940-1998) și-a dorit încă din copilărie să ilustreze cărți pentru copii. După absolvirea liceului a lucrat o vreme într-o agenție de publicitate din München, iar din 1964 a început să lucreze ca ilustrator independent, urmând să scrie și să ilustreze nenumărate cărți pentru copii. Încă din 1998, de la moartea sa, o stradă din Augsburg îi poartă numele.
În Picotilanda, somnul este cel mai important lucru pentru toți locuitorii. De-aici se și trage numele țării, unde, cât e ziulica de lungă, toată lumea picotește. Însă, pentru locuitorii ei, nu contează cât de mult poți dormi, ci cât de lin ți-e somnul. E o diferență. Cine poate dormi bine se trezește mereu cu capul limpede și binedispus. Din acest motiv, cel care are somnul cel mai dulce devine rege. Dar au fost odată ca niciodată pe acel tărâm un rege și o regină care aveau o fetiță numită Somnoreaua – un nume frumos pentru o fetiță frumoasă, căci nu era chip să te îndoiești de frumusețea ei, dacă o vedeai. Fetița locuia împreună cu părinții ei în castelul viselor și dormea într-un pat uriaș cu baldachin și cu așternuturi albe ca nufărul.
Tutuși, seară de seară, mica prințesă Somnoreaua se codea să meargă la culcare și născocea întruna fel de fel de motive, doar ca să mai stea puțin trează. Adevărul e că se temea să adoarmă. Și de ce oare se temea ea așa de tare? Pentru că deseori, după ce adormea, avea coșmaruri. Asta-i grav chiar și pentru oamenii mari, darămite pentru cei mici, iar pentru o mică prințesă care trăiește în Picotilanda și se numește Somnoreaua e cu atât mai rău. „Ce rușine”, își ziceau oamenii, dând din cap îngrijorați. Regele și regina erau din ce în ce mai abătuți, iar din această cauză nici ei nu mai puteau dormi cum trebuie. În tot acest timp, micuța prințesă devenea tot mai palidă și mai trasă la față.
Alte cărți scrise de Michael Ende apărute la Vlad și Cartea cu Genius
Ursulețul de pluș și animalele
Lavabil e un ursuleț de pluș ca toți ursuleții, doar că un pic cam bătrân, peticit și singuratic. Nu mai are cu cine să se joace - copilul care-l îndrăgea a crescut și nu-i mai pasă de el. Dar iată că într-o zi o muscă neobrăzată îl întreabă care e rostul lui pe lume și, neștiind ce să-i spună, ursulețul se hotărăște să plece în lume în căutare de răspunsuri. Vor reuși oare animalele pe care le întâlnește să-l ajute?
Tranchila Tropatrop o țestoasă de neoprit
„Dacă toate animalele, mari și mici, june și vârstnice, trupeșe sau pirpirii, zbicite sau lunecoase sunt invitate la nuntă», și-a zis Tranchila în sinea ei, «atunci înseamnă că și eu sunt invitată. Atunci de ce n-aș merge și eu la cea mai frumoasă petrecere din câte s-au pomenit vreodată?” După ce a chibzuit cât a fost ziua de lungă, și-apoi și noaptea întreagă, hotărârea ei a fost luată.
E rost de veselie în regat, căci preamăritul sultan își serbează nunta, iar toate făpturile, cu mic, cu mare, sunt invitate să benchetuiască. La auzul veștii, după îndelungi frământări și chibzuială, țestoasa Tranchila Topatrop pornește să se alăture alaiului, cu mers greoi și împovărat. Dar timpu-i scurt, iar drumul lung și anevoios, greu de parcurs pentru o țestoasă. Unde mai pui că toți cei întâlniți în cale o dojenesc și râd de ea, povățuind-o să se lase păgubașă. Cum să bată atâta drum o biată făptură înceată, când alții mai sprinteni nici n-ar visa? „Pas cu pas", le răspunde Tranchila de fiecare dată.
A fost odată o păpușă de cârpă, nostimă și iubitoare. Era a unui băiețel și tot ce-și dorea păpușa era să-l înveselească și să-l facă fericit. Dar băiatul a văzut jucării noi, cu cheiță, care cântau și dansau, care vorbeau și aveau păr adevărat... Și păpușa de cârpă a devenit de prisos – băiețelul a aruncat-o și n-a mai vrut să știe de ea. Însă, după o vreme, a devenit ot mai trist. Noile jucării erau frumoase și strălucitoare, dar era ceva ce nu puteau să facă – nu știau sa-l înveselească.
Elefantului Filimon îi place să se lase absorbit de gânduri frumoase și mărețe. Nimic nu-i place mai mult elefantului Filimon decât să privească cerul albastru al nopților indiene și să se lase absorbit de gânduri frumoase și mărețe, cum ar fi: lună! floare! Adâncit în asemenea contemplări, Filimon nu tulbură pe nimeni și nu se lasă de nimic tulburat. Dar ce nu știe visătorul filosof este că o puzderie de muște i-au pus gând rău, ticluind un plan prin care să le arate tuturor că ele sunt cele mai puternice și mai importante ființe din întreaga lume.
Omulețul Mâncă-Vise
Autor: Michael Ende
Ilustrator: Annegert Fuchshuber
Traducere din limba germană de Gabriel H. Decuble
