Profil de scriitoare. Povești cu mărțișoare: Corina Dascălu
Luna aceasta, ne-am propus să aflăm mai multe despre scriitoarele de la noi, printr-o serie de scurte interviuri. Am vrut să ne povestească din amintirile lor cu mărțișoare, să ne dezvăluie ce cărți pregătesc primăvara aceasta și ce recomandări de la Editura Arthur au pentru cititorii noștri.
Iată ce ne-a povestit Corina Dascălu, autoarea și ilustratoarea lui Alfred, un monstru mult prea simplu
Ce amintire cu mărțișor aveți din copilărie? Ne puteți povesti?
Cred că țin mine orice coșar pe care l-am primit drept mărțisor. Nu știu exact ce îmi place acum la ei - meseria lor simplă, fragilă și pământeană, viața lor grea dar aducătoare de noroc pentru alții, zâmbetul mărginit de obraji negri de funingine - în copilărie însă îmi plăcea strict aspectul lor: tragicomic, ca de vaudeville, așa cum îmi plăceau și clovnii spre exemplu.
Primăvara asta vă inspiră să scrieți? Aveți o nouă idee de carte pentru copii?
Primăvara a venit cu un nou membru în familie, așa că orice idee de carte va trebui să mai aștepte puțin. Idei sunt multe, mâini puține:). Sunt sigură că odată cu el vor pătrunde în mintea mea multe alte povești la care nu m-aș fi gândit până acum, e cu siguranță o motivație în plus de a pune imaginația la lucru, una chiar mai bună decât primăvara, pentru mine personal.
Ce scriitoare/ilustratoare publicată la Editura Arthur ați recomanda unui copil de până la 7 ani? Dar unui copil între 7 și 14 ani?
Pentru copii până la 7 ani, Despre Jörg, pe care-l dureau dinţii, de Hanna Künzel și Christa Unzner-Fischer. Este o carte pe care tot încercam să o găsesc de ceva vreme în carul de fân al anticariatelor de prin București, o carte pe care țin minte că am primit-o cadou de la Moș Crăciun dar pe care din păcate am rătăcit-o de-a lungul anilor, una din multele rătăciri pe care le regret. E o carte mai specială pentru mine fiindcă nu știu dacă țin bine minte, însă cred că este singura carte pentru copii primită de la ai mei – restul cărților pe care le aveam erau moștenire de la fratele meu mai mare, o adunătură de povești clasice, basme rusești frumos ilustrate sau aventuri cu cowboy. Eram fascinată de ilustrațiile cărții, de bordura cu dinți de pe copertă, de salopeta ca de circ a lui Jorg, de capul lui neobișnuit de mare, de pisica lui neagră care îl judecă silențios și parcă ar vrea să îl sfătuiască, dar nu poate.
Pentru copii între 7 și 14 ani aș recomanda Enid Blyton, am citit prima carte scrisă de ea acum 2 ani și faptul că m-a surprins și captivat prin fanteziile ei neconvenționale – acum, la aproape 30 de ani - spune multe despre ea. Recomand orice carte pentru copii care reușește să treacă granița generațiilor, ca un veșmânt învechit rămas în familie dar pe care l-ar purta în continuare cu mândrie atât o mamă, cât și fata ei.
PROFIL DE SCRIITOARE ȘI ILUSTRATOARE: CORINA DASCĂLU
Am început prin a desena (obsesiv) cu creta pisici geometrice pe asfaltul din fața casei. Corect nu am învățat niciodată să le desenez fiindcă simplitatea și absurdul au fost și au rămas două din lucrurile mele preferate, pe care continui să le caut în oamenii și întâmplările din jurul meu și pe care încerc în aceeași măsură să le conturez în poveștile și desenele pe care le aștern pe hârtie.
Am absolvit facultatea de Litere la Sibiu și masterul de Inovare Culturală la Brașov, ținându-mă departe de rigurozitatea matematică pe care ai mei (oameni pragmatici) se încăpățânau să o folosească în încercarea de a îmi ține firea “artistică” mai aproape de pământ.
Lucrez în continuare în slujba cărților, literelor și a copilului din mine.