Aventuri, mister & fantezie
Pachetul de autor Ioana Nicolaie conține titlurile:
Arik şi mercenarii. Serie de autor Ioana Nicolaie
"Ce nu face gălăgie,
E din plastic, pluș, hârtie,
Pusă-n raft sau pe podea
E cuminte și-ar putea
Prieten c-un copil să fie?"
În Ținutul Mititel voia bună domnește, serbarea e în toi, ghicitorile sunt nesfârșite. Atmosfera se schimbă brusc când Trei-Pirați și banda lui de mercenari îl răpesc pe Arik.
Prințesa Florii de Cireș și Nasuri Cârne se hotărăsc numaidecât să-l elibereze. Dar drumul e plin de pericole, iar ițele ghicitorilor sunt greu de descurcat.
De-ar veni odată scamatorul Mișmaș!
Vertijia
O mare năpastă a lovit Artuerpri, o lume cândva bună și dreaptă. De când praful galben le-a luat mințile unora dintre locuitori și i-a transformat în ticăloși fără seamăn, puși pe distrugeri și mârșăvii, arbocenii neatinși de praf trăiesc într-un pericol continuu.
Ferbonenii noștri se alătură arbocenilor și speră ca, unindu-și forțele, să stârpească răul și să salveze cele patru insule contaminate.
„Lumea Ferboniei e fără sfârșit, ca orice poveste. Din ea vine și lumea Vertijiei, un fantasy cu meduze zburătoare, lupte, enigme, tiroliene, prafuri otrăvite și multe altele. Luvia, Fil și Piper au o misiune parcă și mai grea decât în Ferbonia. Vă invit să descoperiți dacă o vor duce la capăt.“ - Ioana Nicolaie
Spionul Kme
Kme e fericit pe covorul lui cu pisici și elefanți. Nu știe exact când și cum a ajuns detectiv, însă are la îndemână o valijoară plină cu instrumente necesare unei intervenții, iar buzunarele hainei sunt doldora de mecanisme create anume de el. Știe foarte clar: dezlegarea misterelor impune pregătire specială și mare atenție la detalii.
Când rotorul de lumină îi dezvăluie numele destinațiilor unde trebuie să acționeze, își activează numaidecât ochelarii de transport. Fiecare mister pe care-l traversează îl poartă tot mai aproape de rezolvarea propriei lui enigme, și asta-i face inima să tresalte de neliniște.
Salvarea lui Onux
Icsa e o planetă aparte din sistemul solar, în forma literei X, care se învârte blând în ritmul unei moriști. Viața se scurge lin pentru locuitorii ei cu X-uri clar conturate pe frunte, până când în lumea lor perfectă ia naștere un copil neobișnuit.
Onux, rotund ca un pepene, stârnește groază printre icsilieni, iar aceștia, convinși că apariția unei ființe diferite e semnul unei mari năpaste, decid să scape numaidecât de Onux.
Descoperă mai multe cărți scrise de Ioana Nicolaie
Dacă ți-a plăcut cartea
Pachet de autor Ioana Nicolaie ( Arik, Vertijia, Spionul Kme, Ferbonia), scrisă de
Ioana Nicolaie, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor
ARIK. Aventurile lui Arik. Arik și mercenarii
, Editura Arthur , colecţia Cărți pentru copii 7- 9 ani
Spionul Kme
, Editura Arthur , colecţia Cărți pentru copii de 10- 11 ani
Salvarea lui Onux
, Editura Arthur , colecţia Cărți pentru copii 7- 9 ani
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota