„Neil Gaiman este pur și simplu o sursă inepuizabilă de povești, și suntem norocoși să-l avem în orice domeniu artistic." - Stephen King
Sandman, capodopera lui Neil Gaiman, unul dintre cele mai apreciate romane grafice ale tuturor timpurilor, a impus un standard pentru un fantasy matur în domeniul benzilor desenate. Seria Sandman a fost ilustrată de mai mulți artiști excepționali, fiind un amestec de mitologie antică și modernă în care se întrepătrund perfect ficțiunea contemporană, drama istorică și legendele.
Pachetul Sandman conține următoarele 5 titluri apărute la editura Grafic:
Sandman #1. Preludii și nocturne
Preludii și nocturne este primul volum dintr-o saga unică în literatura benzilor desenate, care-i introduce pe cititori în lumea fantastică și întunecată a viselor și coșmarurilor, pe tărâmul lui Morfeu. Membrii unei organizații oculte încearcă să captureze Moartea pentru a obține viața veșnică, dar îl prind pe fratele ei, Visul/Morfeu. Șaptezeci de ani mai târziu, Visul reușește să evadeze și pornește în căutarea a trei obiecte magice care i-au fost furate la întemnițare. Și astfel începe una dintre cele mai extraordinare serii din istoria romanului grafic.
Sandman #2. Casa păpușii
În cel de-al doilea volum al seriei Sandman, Morfeu trebuie să dea de urma creaturilor care au evadat din Visare și să-i apere de Vortexul distrugător pe toți cei care visează. În același timp, Rose Walker pornește în căutarea fratelui ei mai mic și descoperă mai mult decât și-ar imaginat vreodată – rude de mult pierdute, o întrunire a unor ucigași în serie și, în cele din urmă, adevărata ei identitate.
Stăpânul Viselor încearcă să dezlege ițele, fără să bănuiască existența unui maestru păpușar ce manevrează totul.
Sandman #3. Țara Visului
Patru episoade unice alcătuiesc al treilea volum din seria SANDMAN: povestea celei dintâi puneri în scenă a piesei Visul unei nopți de vară de William Shakespeare; povestea lui Calliope, o frumoasă muză ținută prizonieră de un romancier pentru a-i satisface nevoia de a scrie; tirania ființelor umane văzută prin ochii unei pisici; și ultimele pagini de jurnal din viața unei femei nemuritoare care nu-și dorește decât să moară. Este inclus de asemenea și scenariul original pentru „Calliope”, cu însemnările autorului și ale ilustratorului.
Sandman #4. Anotimpul Cețurilor
Cu zece mii de ani în urmă, Morfeu o condamnase pe Nada, femeia care-l iubea, la osândă veșnică în iad. Dar acum, Eternii, membrii familiei lui nemuritoare, îl conving că a făcut o nedreptate. Așa că Morfeu hotărăște să se întoarcă în iad pentru a o salva pe Nada, cu prețul confruntării cu îngerul căzut Lucifer. Însă acolo îl așteaptă ceva incredibil: Lucifer renunță la stăpânire și-i înmânează cheile iadului. Ce va face acum Sandman, rămas unic stăpân al unui iad părăsit de toți demonii, dar râvnit în același timp de o mulțime de alte creaturi?
Sandman #5. Jocul de-a tine
În Jocul de-a tine, ținuturile imaginare din copilăria lui Barbie se transformă într-un câmp de bătălie în care forțele binelui sunt nevoite să înfrunte Cucul, răul absolut, care dorește pieirea tuturor. Barbie e chemată în lumea din vis pentru a-și salva vechii aliați. Îngrijorate pentru ea, prietenele sale din realitate se strecoară la rândul lor în regatul lui Morfeu ca să o ajute. Însă căile visării sunt întortocheate, iar Sandman nu rămâne nepăsător când legile lumii lui sunt încălcate de muritori.
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota