Pachetul Dostoievski conține următoarele titluri:

Nopți albe

"… un autor a cărui compasiune creștinească se îndreaptă mai degrabă spre suferința umană,  păcat, viciu, spre profunzimile desfrâului și crimei decât spre noblețea trupului și sufletului." Thomas Mann

Opera lui Dostoievski este, poate, una dintre cele mai bogate surse de inspirație pentru regizori - de la Visconti la Robert Bresson, la Akira Kurosawa sau Ceylan -, iar microromanul Nopți albe, cu simplitatea și delicatețea lui, nu face excepție printre marile sale romane.

"Am vrut să facem un film, nimic foarte extravagant, care să-și poată spune povestea într-un timp la fel de scurt, de preferat, un film realist, dar care să fie, în același timp, la limita visării. [...] Cât despre mine, trebuie să recunosc, mă simt atașat de această scurtă poveste - atât de mare în felul în care a scris-o Dostoievski, mică în felul în care am filmat-o eu -, iar atașamentul meu vine din faptul că oferă această posibilă evadare din realitate."Luchino Visconti

Dublul

„Dublul mi se pare cea mai bună scriere a sa. Este o poveste foarte minuțios elaborată, cu detalii de tip joycean și scrisă într-un stil extrem de expresiv. O operă de artă perfectă.“ Vladimir Nabokov

Demonii

„Geniul fără rival ca romancier ideologic al lui Dostoievski este reprezentat de capacitatea de a inventa acțiuni și situații în care ideile domină comportamentul uman fără ca acesta din urmă să devină alegoric. Dostoievski deținea ceea ce eu numesc imaginație escatologică, prin intermediul căreia punea ideile în practică și le urmărea desfășurându-se până la deznodământul final. În același timp, personajele lui răspund în contextul acestui deznodământ în conformitate cu standardele morale și sociale prevalente mediului în care trăiesc, iar îmbinarea acestor două planuri asigură romanelor sale atât amplitudinea fantezistă, cât și temelia realistă a vieții sociale.“ Joseph Frank

Umiliți și obidiți

„Goethe a trebuit odată să amâne încheierea unuia dintre romanele sale până când experiența avea să-i ofere noi situații îndrumătoare. Aproape înainte de a ajunge la maturitate, Dostoievski cunoștea viața în cele mai reale forme ale ei; sărăcia și suferința, durerea și nenorocirea, închisoarea, exilul și iubirea i-au fost curând familiare, iar prin gura lui Vanea și-a spus propria poveste. Această notă de simțire personală, această realitate aspră experimentată efectiv îi dau fără îndoială romanului Umiliți și obidiți ceva din fervoarea stranie și din pasiunea teribilă, totuși nu-l fac să fie egoist. Vedem lucrurile din toate punctele de vedere și nu simțim că acțiunea e înfrânată de fapte, ci că faptele însele au devenit ideale și imaginare.” Oscar Wilde