Recomandări pentru un cititor de 8 ani: aventuri amuzante cu Pippi, benzi desenate, o minienciclopedie și povestiri despre copilărie.
Pachetul conține titlurile:
Duminică și alte povestiri cu Iosifel
„În fiecare dintre cele cinci povestiri din acest volum i-am dat lui Iosifel ceva din mine. Mirarea lui în fața unor cuvinte pe care le aude prima oară e mirarea mea din copilărie în fața lumii. Din fericire, încă îmi amintesc destul de clar confuzia și apoi fascinația cu care se limpezeau lucrurile. De fiecare dată când scriu pentru micuți, se întâmplă ceva miraculos: devin un copil preocupat de soarta șoarecelui din podea, un pui de elefant rătăcit în aeroport sau un porcușor care scrie conștiincios poezii, fiindcă așa l-a instruit profesorul său. Toate vin din trecutul meu. Și cu fiecare din aceste povești, eu mă reconstruiesc pe mine.“ - Lavinia Braniște
Pippi Șosețica se îmbarcă
Pistruiata cu codițe roșcate e tot pusă pe treabă... și pe șotii. Așa fetiță puternică mai rar s-a văzut. E vreun tigru de smotocit? Te salvează Pippi. Vreun sătean mojic căruia îi place să îi batjocorească pe alții? Îl pune Pippi la punct. E și darnică și inimoasă, oferindu-le cadouri tuturor. Datorită lui Pippi, Villa Villekulla o lume de poveste unde Tommy și Annika, prietenii ei, reușesc să își facă până și temele cu plăcere. Aventurile sunt în toi, dar stai să vezi cum este când mai vine în vizită și tatăl ei, Regele Pacificului.
Înăuntru-Afarei tale. Totul despre corpul uman
Cine a mai pomenit să navighezi cu submarinul prin sistemul vascular, să urmezi mâncarea și apa prin tractul digestiv și să tragi cu ochiul la ce se întâmplă în plămânii tăi când respiri? Păi cum cine? Cotoi cu Pălărioi, care s-a întors pentru o nouă aventură și e pus pe fapte mari! Haideți să urcăm la bordul submarinului, să explorăm pe dinăuntru corpul uman și să învățăm tot soiul de lucruri interesante. Ne așteaptă o călătorie pe cinste!
Descoperă mai multe cărți scrise de Lavinia Braniște
Dacă ți-a plăcut cartea
Pachet lecturi pentru 8 ani( Pippi Șosețica se îmbarcă, Totul despre corpul uman, Duminică și alte povestiri cu Iosifel), scrisă de
Lavinia Braniște, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor
Duminică și alte povestiri cu Iosifel
, Editura Arthur , colecţia Cărți pentru copii de 10- 11 ani
Sora lui Colăcel
, Editura Arthur , colecţia Cărți pentru copii de 10- 11 ani
Rostogol #2. Rostogol păzește pepenii
, Editura Arthur , colecţia Trofeul Arthur
Descoperă mai multe cărți scrise de Astrid Lindgren
Dacă ți-a plăcut cartea
Pachet lecturi pentru 8 ani( Pippi Șosețica se îmbarcă, Totul despre corpul uman, Duminică și alte povestiri cu Iosifel), scrisă de
Astrid Lindgren, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor
Karlsson de-pe-acoperiș | Cărțile de aur ale copilăriei
, Editura Arthur , colecţia Cărțile de aur ale copilăriei
Karlsson de-pe-acoperiş (2018)
, Editura Arthur , colecţia Funny Green
Ronia, fată de tâlhar
, Editura Arthur , colecţia Classic Yellow
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota