Recomandări pentru un cititor de 9 ani
Pachetul conține trei titluri recomandate pentru un cititor de 9 ani ( elev în clasa a III-a).
Micul Urs
De ziua lui, Omri primește fel și fel de cadouri: un skateboard, un banal indian de plastic de la prietenul lui cel mai bun, un dulăpior pe care fratele lui l-a găsit pe stradă și o cheie frumoasă și veche. Seara, înainte de culcare, Omri închide indianul în dulap și uită de el.
Peste noapte, se întâmplă ceva magic și jucăria prinde viață. Micul Urs se trezește într-un alt timp și într-o altă lume. Când îl vede, Omri este nespus de încântat că are un omuleț în carne și oase, care vorbește și cu care se poate juca, dar în același timp își dă seama ce responsabilitate uriașă înseamnă asta și încearcă să-l ajute pe Micul Urs să supraviețuiască în lumea cea nouă, plină de pericole.
Charlie și Marele Ascensor de Sticlă
Charlie a câştigat fabrica de ciocolată a domnului Wonka, dar aventurile prin care trece alături de bizarul personaj şi de ciudata sa familie nu sunt nici pe departe încheiate.
Cu toţii sunt pasagerii Marelui Ascensor de Sticlă, maşinărie care-i va purta într-o fabuloasă călătorie prin spaţiul cosmic. Spre final, cei trei bunici ţintuiţi la pat vor suferi nişte trasformări deopotrivă uluitoare şi pline de haz.
Dominic. Un câine cu suflet de aur și nervi de oțel
“Dragi prieteni, plec oarecum pe fugă ca să văd lumea largă, așa că n-am timp să-mi iau rămas-bun de la fiecare în parte. Vă îmbrățișez pe toți şi vă adulmec drăgăstos. Nu știu când o să mă întorc. Dar de întors, o să mă întorc.” Dominic
Dominic este povestea unui câine vesel, curios și însetat de aventură care pleacă într-o bună zi în lume să-și caute norocul. Iubește viața, natura, este foarte galant cu doamnele și adoră să cânte la piccolo. Pe drum întâlnește o vrăjitoare-crocodil, un drac de mare care îi dăruiește o suliță, se luptă vitejește cu o gașcă de ticăloși, îi ajută pe alții mai nefericiți ca el și-și face o groază de prieteni. Vestea despre curajul nemaivăzut, entuziasmul și generozitatea acestui câine se răspândește ca fulgerul și Dominic devine o legendă vie.
Acest câine remarcabil o să vă facă să vă gândiți serios la ce înseamnă viața și moartea, la rolul artei, la natura binelui și a răului, la pericolele bogăției nemăsurate, la prietenie și dragostea adevărată. La finalul aventurilor sale magice, comice și pline de acțiune, veți descoperi că este imposibil să nu vă fi îndrăgostit de Dominic.
Descoperă mai multe cărți scrise de Roald Dahl
Dacă ți-a plăcut cartea
Pachet lecturi pentru 9 ani ( Dominic, Micul Urs, Charlie și marele ascensor), scrisă de
Roald Dahl, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor
George și miraculosul său medicament | format mare
, Editura Arthur , colecţia Serie de autor Roald Dahl
Vrăjitoarele | format mic
, Editura Arthur , colecţia Serie de autor Roald Dahl
Lighioane spurcate | format mare
, Editura Arthur , colecţia Serie de autor Roald Dahl
Descoperă mai multe cărți scrise de Lynne Reid Banks
Dacă ți-a plăcut cartea
Pachet lecturi pentru 9 ani ( Dominic, Micul Urs, Charlie și marele ascensor), scrisă de
Lynne Reid Banks, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor
Micul Urs
, Editura Arthur , colecţia Classic Yellow
Descoperă mai multe cărți scrise de William Steig
Dacă ți-a plăcut cartea
Pachet lecturi pentru 9 ani ( Dominic, Micul Urs, Charlie și marele ascensor), scrisă de
William Steig, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor
Insula lui Abel
, Editura Arthur , colecţia Classic Yellow
Adevăratul hoț
, Editura Arthur , colecţia Classic Yellow
Dominic. Un câine cu suflet de aur și nervi de oțel
, Editura Arthur , colecţia Cărți pentru copii de 10- 11 ani
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota