5 recomandări de activități inspirate de 5 titluri de la Vlad și Cartea cu Genius
Izolarea socială a mutat grădinița în casa fiecărei familii cu cel puțin un prichindel. Noi considerăm că este un moment bun să petreceți mai mult timp în familie, dar și alături de cărticelele noastre. Săptămâna aceasta v-am pregătit 5 activități pentru 5 titluri din portofoliul Vlad și Cartea cu Genius. Ne-am asigurat că puteți realiza atelierele cu ajutorul materialelor pe care le aveți în casă sau cu materiale pe care le puteți înlocui cu ușurință.
Vă așteptăm în fiecare zi pe blog, timp de o săptămână, cu una dintre activitățile de mai jos.
Elefantul Filimon este o mică poveste zen, admirabil ilustrată, venită de la un magician al literaturii pentru copii, Michael Ende. Noi am desenat un elefant tare simpatic în 5 pași.

Dacă Peștele-curcubeu este cel mai frumos din ocean, ne-am propus să realizăm și noi un peste din post-it-uri colorate însă am avut grijă să umăm cu atenție modelul din carte. I-am atașat chiar și slipici pe unii solzi.

O fișă de tipul găsește diferențele este întotdeauna bine venită pentru o activitate în familie mai ales când gazda este faimosul Doctor De Soto.
Gerald și Porchiță au ieșit din paginile cărții Ai o pasăre pe cap și s-au transformat într-un...puzzle. Vă atenționăm că este nevoie de mai multe mânuțe care să decupeze piesele de puzzle. O activitate perfectă pentru o familie cu mai mulți membri.
Povestea Iepurașul care voia să fugă de acasă este super iubită de copii, iar cartea are pagini care parcă îi provoacă pe cei mici să o coloreze. Pentru că iubim cărțile și vrem să le păstrăm într-o formă cât mai bună (pentru a ne bucura de povești mai mult timp
), am făcut o selecție de 3 ilustrații numai bune de colorat.