Atlasul penelor. Totul despre păsări

05 august 2019
Atlasul penelor. Totul despre păsări

Atlasul penelor face parte din seria Biblioteca educațională Cotoi cu Pălărioi, din care a mai fost tradus la noi volumul Înăuntrul-Afarei tale. Totul despre corpul uman. Seria are în prezent 36 de cărți și a fost scrisă de Tish Rabe, cea care a dus mai departe moștenirea lui Dr Seuss în rândul copiilor.

 

 

 

 

Tish Rabe a scris peste 160 de titluri pentru copii, printre care și cărți pentru branduri tv cunoscute precum Strada Sesam, Curiosul George, Disney și altele. În 1996, la cinci ani de la moartea faimosului Dr Seuss, editura Random House a angajat-o pe Tish să scrie Biblioteca educațională Cotoi cu Pălărioi, iar ea s-a conformat și a dăruit copiilor o mulțime de cărți minunate care prezintă aspecte ale științei sau vieții într-o manieră nouă și amuzantă.

 

Așa cum îi spune și titlul, Atlasul penelor este despre ființele cu pene, zise și „neamul păsăresc”. Versurile hazlii îi vor însoți pe copii de-a lungul mapamondului în căutarea asemănărilor și deosebirilor dintre păsări.

 

 

 

 

„Păsările au trei pleoape-

Trei! – la ochii amândoi.

Nu au dinți. Care-i motivul?

Nu ne întrebați pe noi.”

 

Copiii vor afla care este cea mai mare dar și cea mai mică pasăre, de unde vin unele denumiri ale păsărilor („pițigoiul după glas/numele și l-a luat./El, cu glas pi-ți-gă-iat, cântă-n arbori ne-ncetat.”), care sunt sunetele pe care le scot păsările („Bufnițele fac bu-hu,/stârcii cârâie de zor./Guguștiucii fac gu-gu/Asta este limba lor.”).

 

 

 

 

 

Tot din categoria curiozități, aflăm și ce păsări nu zboară deloc, la ce specie tatăl este cel care clocește oul, cum arată dansul de împerechere al cocorilor sau cum zboară în formație gâștele sălbatice atunci când migrează.

 

Iar la final, când mama le dăruiește copiilor din carte un pui mic de „pufămăcine”, ei deja știu pe cine să consulte ca să afle cum să-l îngrijească. Pe Cotoi cu Pălărioi, desigur, care știe totul despre „prietenii cu pene”, ba mai mult, are și o mașină cu pene care „zboară bine pe-orice vreme” și care îi duce pe copii în zbor acasă.

 

Dacă aveți acasă copii cărora le plac versurile jucăușe sau ideea de a afla lucruri noi, dar în joacă, dintr-o carte fără pretenții de enciclopedie, dar cu mari pretenții de umor, atunci Atlasul penelor este pentru voi!

 

Un text de Laura Frunză

 


 

 

Atlasul penelor. Totul despre păsări | hardcover (Vlad și Cartea cu Genius, 2019)

Autor: Tish Rabe

Ilustrator: Aristides Ruiz 

Traducere din engleză de Florin Bican

Recomandări (188) Genius la grădiniță (84) Interviuri (9) Noutăți (45) Titluri în focus (140) Evenimente (8) Topuri (3) Școală (17) Concursuri (15) Activitati 2 (140)
Genius la grădiniță #84 Noapte bună, noapte bună, șantier sub clar de lună
Genius la grădiniță #84 Noapte bună, noapte bună, șantier sub clar de lună de Oana Paraschiv 22 iulie 2025
Dacă aveți acasă, printre jucării, un buldozer, o macara sau o basculantă cu siguranță aveți și un băiețel sau mai mulți, altfel mă indoiesc să vă lip...
Mai multe
Genius la grădiniță #83 Doctorul de Soto
Genius la grădiniță #83 Doctorul de Soto de Oana Paraschiv 17 iulie 2025
Una dintre marile frici ale copiilor este vizita la dentist. Nu a tuturor, desigur, dar din ceea ce observ la copiii mei, cel puțin primele interacțiu...
Mai multe
Genius la grădiniță #82 De pe-o bună dimineață. Poezii
Genius la grădiniță #82 De pe-o bună dimineață. Poezii de Oana Paraschiv 10 iulie 2025
Aș dori să vă aduc în atenție o carte care este de fapt o călătorie în copilăria adulților de astăzi și o renaștere a vechilor poezii printr-o abordar...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART