Familia și activitățile în familie. Cât de importante sunt acestea în dezvoltarea atașamentului celui mic.

Adela Jurjiu sau #BookMinutes pe Instagram. M-am născut în Beiuș, dar primii 19 ani i-am petrecut în Oradea. În ultimii 10 ani Clujul m-a adoptat, scoțându-mi în cale o grozăvie de oameni de calitate, alături de care am reușit să construiesc niște lucruri foarte valoroase. Înainte să intru în concediu de maternitate, am lucrat ca Project Manager într-o companie multinațională unde livram soluții software din industria bankingului. De 8 luni lucrurile s-au schimbat fundamental, iar momentan mă dedic celui mai important proiect din toate care mi-au trecut prin mâini, bebelușului meu, Patrick. În puținele clipe rămase libere încerc să ii arăt, prin puterea exemplului, câte bucurii ne poate aduce cititul.

Drept a spune, până în timpul sarcinii nu prea am acordat o mare atenție stilurilor de atașament. Mă refer la cele ale adulților, că de copii, nimeni nu își punea problema până atunci. Știam doar că citisem în mare câteva teorii de unde am rămas cu idei destul de generale: că e important să menții un echilibru emoțional, să îți dezvolți relații împlinite cu ceilalți, să ai încredere în ține, și în general, să te bucuri de propria persoană. Faină teoria, mai greu cu practica.

Serios vorbind, este o provocare continuă să lucrezi la dezvoltarea atașamentului singur, iar când în peisaj apare și un bebe mic, lucrurile devin și mai interesante.

Din punctul meu de vedere (s-ar putea ca mulți cititori să nu fie de acord cu mine), nevoia principală a bebelușilor e receptivitatea primită de la părinții lui. Nu jucării, nu haine costisitoare, nu excursii copleșitoare. Conexiunea cu cei mici se poate face printr-o sumedenie de moduri diferite, atâta timp cât suntem acolo, all in, fără să verificăm nicio notificare pe telefon sau smartwatch.

Printre preferatele mele de departe se numără cititul. Încă din primele luni de viață, îi citeam lui bebe ceea ce citeam eu în momentul respectiv. Țin minte și acum ce surprinsă eram că avea răbdare și că nu scâncea să facem altceva. Bine, nu va închipuiți că citeam câte 50 de pagini pe sesiunea de giugiuleala. Nici poveste. Dar și acelea 2-3 au fost suficiente pentru a ne creea amintiri frumoase pe care o să le purtăm cu noi toată viața. Între timp am ajuns să descoperim și carticelele de copii, de care, pe măsură ce scriu acest articol, suntem nedezelipiti. Fie că sunt în română, engleză, germană, sau chiar fără niciun text și doar ilustrate, știu că atunci când încep să foșnesc paginile, urmează cel mai calitativ timp din zi.

Ce am observat interesant la citit, este că în funcție de cine citește, comportamentul celui mic este diferit, chiar și dacă ne raportăm la exact aceeași poveste. De exemplu, luna pe care tocmai am încheiat-o, am făcut în sfârșit cunoștiință cu celebra Peppa Pig și aventurile ei. Știam de desene, dar cum screentime-ul nu este o opțiune pentru noi în acest punct, am ales să o descoperim prin cărticele. Atunci când soțul meu era cel care interpeta vocile personajelor,  Patrick era tot un chicot și o veselie. Când în schimb treceam eu la vorbitor, mă loveam de aceleași pupile de contrabandist și salivă care îi se scurgea din colțul gurii. Încă nu am reușit să deslușim cauzele diferențelor, dar câtă vreme semnele de interes sunt prezente, ne declarăm mai mult decât încântați.

Deși încă trebuie să mai așteptăm câțiva ani până să înțelegem pe deplin poveștile Hai să găsim o comoară! și O, ce frumos e în Panama, recunosc că eu nu m-am putut abține să nu le parcurg. Micul Urs și Micul Tigru sunt personajele principale dintr-o serie de aventuri care ne învață cât de frumoasă și simplă poate fi viața atunci când prietenii devin familia pe care o alegi. Cu toate că sunt cărți pentru copii, ele ne oferă o mulțime de povesti vindecatoare despre teoriile atașamentului. Sau mai simplu spus, despre prietenie, speranța, umor, și încrederea în ceilalți.

Revenind la atașament, cred că sunt nenumărate exemple prin care ne putem conecta la cei mici. Trebuie doar să fim deschiși să testăm și să vedem ce ni se potrivește cel mai bine. De la citit, la skin on skin, cântat împreună, dezmierdat, legănat în brațe, până la jucat împreună în față oglinzii, sensibilitatea părinților (în special a mamelor), de a descifra și răspunde semnalelor nonverbale ale bebelușului este crucială încă din primele clipe din maternitate. Cei mici au nevoie să trăiască o relație caldă și continuă cu noi, lucru pe care îl putem oferi doar atunci când noi înșine avem plinul făcut la rezervorul de iubire. De aceea, nicio secundă din timpul pe care îl investim în a ne îmbunătăți, a ne cunoaște mai bine, a ne ierta, a învăța cum să ne gestionăm mai inteligent emoțiile, ba chiar cum să fim niște parteneri mai buni, nu este și nu va fi niciodată irosit. Dimpotrivă, copiii noștri vor vedea aceste lucruri, preluând de la noi aproape tot ce facem, și mai puțin ceea ce le zicem.