Genius la grădiniță #34 Jungla de acasă

Pe lângă perioada  lui „de ce?”, întâlnită cu precădere la copiii între 2 și 4 ani, atunci când ei sunt dornici să afle și să descopere cât mai multe, există și o perioadă a lui „Nu”. Nu vreau să strând jucăriile, nu vreau să renunț la jucăriile stricate, nu vreau să mănânc ciorbiță și lista poate continua.

Le-am adus în atenție copiilor întâmplarea Paulei, care subliniază tocmai asta, consecințele unui refuz folosit prea des. Paula este personajul principal din cartea Jungla de acasă scrisă de Susanna Isern și Rocio Bonilla.

Pe copertă se află chiar Paula, a cărei atitudine uimește toate animalele din junglă. Fetită este înfățișată în ilustrații cu nasul pe sus, și la propriu și la figurat, iar animalele cu ochii pe ea, uimite de atitudinea acesteia. Povestea Paulei începe în ziua în care răspusul ei la toate rugămințile mamei a fost cuvântul Nu. Nu voia să strângă jucăriile, nu voia să se spele pe dinți, nu voia să pună farfuria în chiuvetă, nu voia să se schimbe în pijamale, iar Nu-ul folosit de Paula a tot continuat să se audă.

Haosul din camera fetiței este surprins în ilustrații: o cameră plină cu jucării împrăștiate peste tot, o perie de păr aruncată pe jos, pasta de dinți și ea aruncată prin cameră, ursuleți, creioane, ciorapi, cuburi, mașinuțe, avioane de hârtie, toate aruncate prin cameră. De necrezut, dar Paula își găsise un loc de dormit și acesta nefiind în pat, ci pe podea, unde și-a pus pernele și păturica. Se pare că rugămintea mamei de a folosit patul a fost întâmpinată de un mare Nu.

Punctul culminant, momentul în care totul se schimbă, pleacă de la afirmația mamei Nu mai e mult și o să crească o junglă aici. Fetița se culcă liniștită pe jos, dar somnul îi este întrerupt de un vânt puternic ce îi bătea fix în față. Nu mică i-a fost uimirea să înțeleagă că tunele de furtună erau de fapt sforăiturile unui leu, un leu aflat chiar în camera ei.

Supriza nu s-a oprit aici, pentru că nu era doar în camera ei era un animal sălbatic, ci toată casa era plină de ele, doi tucani își agitau aripile și cârâiau de mama focului.

Nici în dormitorul părinților lucrurile nu stăteau altfel. Aici, o familie de urși se dichiseau folosind lucrurile părinților, imaginea cu un urs pe tocuri, iar un altul cu mârgele dându-se cu ruj roșu e uimitoare, citindu-se asta și pe fața Paulei.

Baia era ocupată de un hipopotam uriaș care intra cu greu în cadă, iar bucătăria era devorată: ratoni, păsări, o gorilă, un șarpe și un porc mistreț nu și-au întrerupt festinul când Paula tipa că și ei îi este foame. Cărțile ei preferate erau rupte de o armată de cimpanzei, iar costumul de baie și ochelarii de înot erau acum purtate de un crocodil, un crocodil într-un costum roz, costum a cărui mărime vă imaginați că nu coincidea cu cea a crocodilului.

În fuga Paulei de coșmarul care se petrecea în casă, spre vecina care ar fi putut-o ajuta, a ajuns deschizând ușa casei într-o junglă. Se pare că avertizarea mamei a fost cât se poate de aproape de adevăr. Dar următoarea descoperire a fost cu adevărat uimitoare atât pentru Paula, cât și pentru micii mei ascultători. Din spatele Paulei se ițea o coadă blănoasă, se pare că în curând Paula avea să devină un animal sălbatic.

Prin junglă, fetița își recunoște lucrurile: sub un palmier cufărul cu jucării, bile, costumul de pirat, cărțile de joc și jucăriile de pluș pe care le pune în cufăr. A strâns multe jucării, s-a spălat chiar și pe dinți, lucru ce inițial l-a refuzat, iar după o baie cu spumă, căzu într-un somn adânc. Oare Paula avea să se transforme într-o maimuțică?

Din fericire, dimineața începe cu pupicul mamei, pupic ce îi aduse Paulei entuziasmul. Totul a fost un coșmar, acum era din nou în camera ei, mai ales fără coada de maimuță, lucru care o fâcu să răsufle ușurată. Invitația mamei la micul dejun nu a fost întâmpinată cu mult prea folositul Nu, ci de o amânare a Paulei: lasă-mă întâi să fac ordine-n cameră…aici nu suntem în junglă!

Cartea aduce în atenția copiilor regulile de igienă personală, importanța lor, dar și un exemplu de așa nu în personajul Paulei. Personaj care în cele din urmă și-a înțeles greșelile și ulterior le-a corectat.

Pentru că am urmărit să le fac cunoscute regulile de igienă personală, am realizat și o activitate practică plecând de la uriașul hipopotamul pe care Paula l-a întâlnit în cada ei. Hipopotamul se pare că nu a găsit periuța de dinți, iar acum consecințele lipsei de curățare a dinților se pot observa chiar pe dinții lui.

Sarcina pe care am avut-o copiii a fost să-l ajute pe hipopotam să-și curețe dinții murdari. Dacă ai în casă o cutie de carton, boabe de fasole, un lipici puternic și puțină culoare, poți realiza un simpatic hipopotam. Tot ce trebuie să faci este să colorezi câteva boabe de fasole cu puțină culoare, iar cu periuța realizată din burete îmbibat cu apă cei mici vor curăța dinții hipopotamului. 

Curățarea dințișorilor a fost o distracție, dar a urmărit și aducerea în prim-plan a importanței spălării pe dinți.

Cu drag,

O educatoare

Oana Paraschiv