Genius la grădiniță #50 Întunericul

Întunericul nu a părut niciodată mai prietenos de când am dat peste cartea lui Lemony Snicket, intitulată Întunericul. Frica de necunoscut ne sperie până și pe unii dintre noi, cei cu mai multă experiență de viață, imaginează-ți să ai 3 ani și să nu știi ce se ascunde în cea mai întunecoasă încăpere din casă. 

Povestea vine cu o morală tare simpatică și profundă: să nu judeci o carte după copertă, sau mai exact, să nu-ți fie frică de ce nu ai văzut. S-ar putea să te surprindă, în mod plăcut, evident.

Întunericul este personajul cheie în carte, care prinde viață și are chiar puteri omenești: îl urmărește pe Lazlo, băiețelul a cărui teamă de întuneric este povestită, și chiar… vorbește. Dar înainte de a trece la firul narativ, aș vrea să vă fac o imagine de ansamblu vis-a-vis de modul de prezentare.

Culorile predominante, folosite tocmai pentru a sublinia ideea poveștii, sunt negru și galben. Ilustrațiile, realizate de Jon Klassen au fost inițial pictate, iar mai apoi prelucrate digital, lucru care le face atractive și foarte realiste.

Firul narativ urmărește interacțiunea dintre întuneric și Lazlo, un băiețel curajos aș spune, cine se mai aventurează să plece singur în pivnița casei? Eu știu sigur că la 4-5 ani, atât estimez că ar avea Lazlo, nu aș fi fost atât de curajoasă.

Deși se teme de întuneric, pe care îl observă mereu ascuns prin casă, ba în debara, ba în spatele perdelei de la duș, dar locul lui preferat fiind de departe pivnița casei, Lazlo preferă să-l înfrunte.

Noaptea avea cea mai mare poftă de plimbare, ieșind din ascunzătorile lui și pătrunzând prin ferestrele și usile casei unde locuia micul Lazlo. Teama băiețelului de întuneric nu este mai mare ca dorința lui de a scăpa de vizitele celui din urmă. Așa că se gândește că o vizită acolo unde locuiește întunericul l-ar face pe cel din urmă să renunțe la vizitele nocturne.

Ideea este pusă în practică într-o seara când becul din veioza băiețelului se arde. În întunericul din camera lui, având o mică lanternă drept ajutor, Lazlo își aude numele. Aici este momentul unui dialog între cei doi, în care Lazlo este invitat chiar în casa întunericului, jos în pivniță. 

Trebuie să recunosc că atât eu, cât și copiii, ne-am imaginat că Lazlo nu îl va asculta, că poate va merge în camera părinților sau poate se va ascunde sub pătura lui, însă băiețelul dă dovada de mult curaj și merge chiar acolo unde este invitat. Este prima dată când Lazlo hotărăște să își învingă teama de întuneric și să descopere ce se află în pivnița casei. Dacă ajungi în acest moment al poveștii vei descoperi cu uimire și încântare o explicație care sugerează rolul lucrurilor care poate îți par înfricoșătoare. De exemplu, dacă nu ai avea o debara, locul în care se ascunde întunericul nu ai avea unde să-ți pui pantofii sau dacă nu ar fi întunericul nu ai putea să îți dai seama că ai nevoie de un alt bec, lucru pe care întunericul îl oferă.

În comoda din pivniță, în sertarul pe care întunericul îl îndeamnă să-l deschidă, se află mai multe becuri de rezervă. Astfel, chemarea întunericului reprezintă de fapt un ajutor pe care acesta îl oferă băiețelului. Ca adult, știi deja că toate lucrurile nu sunt ce par a fi, ai mei copii au descoperit asta în cartea Întunericul.

Ce părea de fapt înfricoșător s-a dovedit chiar prietenos, teama băiețelului fiind de fapt de necunoscut, lucru pe care consider necesar să îl modelăm cu grijă la copii. Nu tot ce e necunoscut este neplăcut, mai degrabă surprinzător, iar cu ideea aceasta am insitat să rămână piticii mei în urma lecturii.

Iar ca să mă asigur că informația este cu adevărat consolidată am realizat un joculeț care avea aceeași idee precum cartea. Mai exact, am pregătit următoarele materiale:

- colorant alimentar

- amidon

- apă

- jetoane cu diferite elemente(jucării, animale marine) pe care le-am plastifiat

- o cutie mare de plastic cu apă

- un pahar transparent

Am așezat jetoanele pe fundul cutiei, am adăugat apă, colorant și amidon, iar apoi le-am înmânat paharul, rugându-i să caute cu atenție în „întunericul” apei.

Pe fundul apei poți găsi până și o comoară, iar ei au fost foarte antrenați să o găsească. La 4 ani, comoara ar putea fi mai multe jucării, dar nu asta am urmărit, ci să îi fac să înțeleagă că nu tot ce nu se vede sau nu știm, e de speriat, ci poate fi chiar palpitant.

Cu drag, 

O educatoare

Oana Paraschiv