Genius la grădiniță #56 Expresul Polar

Încep acest articol cu o mică provocare pentru tine, dragă cititor. Aș vrea să te gândești ce i-ai cerut ultima dată Moșului? Când a fost momentul când i-ai scris ultima oară? Când a fost ultimul an în care l-ai așteptat?

Eu țin minte că la mine magia s-a întrerupt când aveam cam 10 ani și am dat peste cadourile „Moșului”. Copil fiind, am căutat în cel mai înalt dulap din casă, iar părinții mei fix la asta nu s-au gândit. Orice copil știe că adulții ascund  totul acolo unde se presunpune că nu ajungi. Ce nu știu adulții e că întodeauna găsești soluții, spre exemplu un scaun pe care să te cațeri. Ei bine, asta e povestea mea. Cred că atunci a fost momentul când așteptarea Moșului a luat sfârșit. Asta până să devin educatoare. Odată cu acestă profesie, magia a revenit în viața mea, sub diferite forme, bineînțeles. Iar Moș Crăciun nu face rabat, ba chiar îl întâlnesc în fiecare an, fiind invitatul special.

Iar fericirea de a-l întâlni în fiecare an e la fel de mare precum a copiilor. Aceeași fericire și magie am întâlnit-o într-o carte crăciunistică, de sezon. Cel mai probabil ați văzut filmul, care te poartă într-o lume a posibilităților, a speranței și a credinței. Credința că Moș Crăciun se află undeva acolo în lume, pregătind de zori cadouri pentru copiii din întreaga lume. Iar dacă ești un copil cu puțină speranță, s-ar putea să fii norocosul la casa căruia sosește în miez de noapte un tren. Unul care nu te va duce la gară, ci care are ca destinație Polul Nord. 

Dacă încă nu ai intuit răspunsul vreau să te lămuresc și să-ti spun numele cărții Expresul Polar. Un tren magic, al căror călători sunt toți copii, dornici să-l întâlnească de Moș Crăciun. Vizionând acum câtiva ani filmul, vreau să vă mărturisesc că atunci când am început lectura cărții îi auzeam vocea povestitorului din film. 

Nu aș putea spune că sunt multe diferențe între carte și film, ambele urmărind același fir narativ. Însă ce vă sfatuiesc când vine vorba de pitici, este să îi introduceți în această lume magică prima oara prin intermediul cărții. Astfel curiozitatea, dar și imaginația vor fi mult mai solicitate. 

Povestitorul este chiar personajul principal, cel care are norocul de a ajunge în Expresul Polar, dar și de a fi ales dintre sutele de copiii din jurul Moșului, fiind și primul care primește un cadou. Însă, pe drumul de întoarcere acasă, băiețelul descoperă cu tristețe că darul primit, un clopoțel de la sania Moșului, nu mai este de găsit.

Dar cum sărbătorile sunt pline de surprize, finalul poveștii îl găsește pe băiețel cu un pachet din partea conductorului de tren, era clopoțelul găsit de acesta din urmă pe bancheta trenului. Să nu credeți ca acest clopoțel era unul obișnuit. Deși arăta identic cu unul pe care l-ai putea găsi în orice magazin de jucării, cel în cauză avea ceva special, era auzit doar de cei a căror speranță nu a murit.

Partea cu adevărat emoționantă e că odată cu trecerea anilor, clinchetul clopoțelului nu a mai fost auzit de mulți dintre prietenii băiețelului, însă se pare că deși nu mai era un băiețel, autorul ne mărturisește că încă aude sunetul clopoțelului.

Un mesaj atât de discret și de minunat transmis nouă, adulților, care parcă am uitat cu desăvârșire că magia este pretutindeni, trebuie doar să fim puțini mai atenți în jurul nostru.

Fiind o carte cu tematică de sărbătoare, în care descoperim magia Crăciunului, ne-am pus pe treabă și am încercat să facem și noi puțină magie: cu niște mânuțe dibace, carioci și diverse figurine din lemn, am realizat cu spor și cu multă implicare decorațiuni pentru brăduțul de Crăciun.

Rămâne o întrebare, oare câți dintre noi am auzi clinchetul clopoțelului?

Cu drag,

O educatoare

Oana Paraschiv