Genius la grădiniță #58 Winnie și Wilbur. Iarna lui Winnie
Suntem în a doua lună de iarnă, iar ca educatoare, să îi faci pe pitici să înțeleagă lumea înconjurătoare, printre care și cele patru anotimpuri, e un obiectiv pe care îl urmărești constant și care necesită timp.
Pentru a îi face să înțeleagă mai ușor despre anotimpul iarna, m-am folosit de o carte cel puțin interesantă, iar dacă ar fi să folosesc un cuvânt care mi-a rămăs în minte, care de fapt mi-a rămas mai mult pe retină, asta datorită culorilor și ilustrațiilor atractive, ar fi colorată, o carte colorată.
De la costumații, peisaje, detalii, culori, toate îți captează atenția, iar a da pagina e un lucru care necesită timp, timp să analizezi și să observi toate detaliile amuzante care te fac să te transpui cu adevărat în poveste. Iar asta s-a întâmplat unui adult de 28 de ani, vă imaginați când le-am adus-o în atenție publicului meu de 3 ani? Erau absorbiți de ilustrații.

Știu că am vorbit foarte mult despre ilustrații, dar chiar sunt grozave. Nu mă crede pe cuvânt, cel mai bine e să tragi singur concluzia. Cartea în care le găsești se numește Winnie și Wilbur. Iarna lui Winnie și este scrisă de Valerie Thomas și Korky Paul.
Mitul cum că baba cloanța e o femeie urâtă, rea, care sperie oamenii și locuiește în adâncul pădurii, e total demontat o dată cu această prezentare a lui Winnie Baba-Cloanța.
Winnie, personajul principal al cărții e de fapt o bătrânică simpatică cu o vestimentație care în ochii copiilor i-a adus premiul pentru originalitate. Ea nu locuiește în adâncul pădurii, ci într-un spectaculos castel, având o grădină imensă. Iar pe lângă toate acestea, Winnie avea și un animal de companie, o pisică tare ciufulită. Dacă mă întrebați pe mine, cred că tocmai asta o făcea specială. Nu o chema Ciufulici, deși eu și cei mici am vota pentru numele acesta, iar ei mereu știu mai bine când e vorba de nume de animăluțe, era doar Wilbur.

Wilbur și Winnie aveau ceva în comun, amândoi erau sătuli până peste cap de iarnă, mustățile lui înghețate și lăbuțele fleașcă fiind consecințele iernii. Însă simpatica vrăjitoare are o idee, una care implică desigur scoaterea cărții cu vrăji de la naftalină și o baghetă. La ce se gândește oare? Dacă ajungi la acest moment al poveștii, și sper să o faci, asta pentru că este o lectură tare simpatică pentru pitici, pune-i întrebarea de mai sus și omulețului căruia i-o citești, va fi tare interesant să îi pui imaginația la treabă. Într-o grupă de grădiniță ideile devin din ce în ce mai interesante, parcă se alimenteaza unul pe altul, iar lucrul acesta face și mai interesantă lecturarea.
Rămăsesem la ideea vrăjitoarei, ei bine, după un Abracadabra specific și flururatul de baghetă, magia s-a petrecut. Acum, curtea înghețată era din nou verde, soarele strălucea, zăpada se topise, iar vara își intrase în drepturi.

Totul era minunat, Wilbur lenevea cu burta la soare, iar Winnie se răcorea cu un cocktail pe un sezlong în minunata ei grădină. Apropo de grădină, am menționat că era mare și minunată, dar nu atât de mare pentru ceeea ce avea să urmeze.
Iar legat de venirea forțată a verii, nu toată lumea a fost la fel de încântată. Animăluțele de exemplul erau somnoroase și cereau timp pentru mai mult somn, iar pentru flori soarele era prea puternic, au început curând una câte una să moară.

Dar haosul a început când toată lumea voia să se bucure de vara lui Winnie, nu v-am menționat, dar vara era doar în curtea ei, prea mică pentru câti oameni voiau să se bucure de bălăceala din fântâna lui Winnie sau de toneta cu înghețată. Liniștea lui Winnie se dusese de mult, privind hărmălaia de la fereastră. Apropo, încă de la prima pagină, copiii au de realizat anumite sarcini, una dintre ele fiind să numere toți oamenii de zăpadă care apar în carte, cel mai probabil vor avea nevoie de ajutorul vostru pentru că nu sunt puțini.
Ce decizie va lua Winnie? Nu e așa greu de intuit. Păstrarea schimbărilor anuale ale climei, găsirea micilor bucurii din fiecare anotimp și timpul petrecut cu cei pe care îi iubești fiind de fapt secretul bucuriei.

Nu are rost să repet a vă spune cât de simpatică este această poveste. Iar mica sarcină pe care au avut-o copiii, să numere toți oamenii de zăpadă, am transformat-o într-o activitate practică. Au avut de asamblat oameni de zăpadă. Nu, nu un puzzle, ci mai multe biluțe înșirate pe un șir de ață, care la final a rezultat chiar silueta unui om de zăpadă. Fiecare a ales ce va fi omul lui de zăpadă, de la ornament de pus în brăduț, până la breloc pentru ghiozdănel, tare inventivi picitii mei.
Cu drag,
O educatoare
Oana Paraschiv