Genius la grădiniță #71 Nara și insula

O casă mică în care nu poți pierde nimic? Pare imposibil după părerea mea. Cu cât e mai mică, cu atât e mai greu să le găsești inițial un loc, urmând ca mai apoi să le înregistrezi la lucruri pierdute, eu recunosc, cu șosetele am cea mai mare problemă. 

Însă nu aceeași problemă o are Nara, micuța curioasă din cartea Nara și insula, scrisă și ilustrată de Dan Ungureanu.

Se pare că deși locuiește într-o casă mică alături de tatăl ei, pe o insulă, pentru ea devine dificil să nu se piardă chiar pe ea în această căsuță, desigur aceasta fiind o metaforă care ne sugerează de fapt nevoia de companie, de prieteni și de activitate. Iar atunci când se simte pierdută merge la ascunzătoarea ei secretă. 

I-am întrebat pe cei mici dacă au și ei una. Ulterior nicio ascunzătoare nu a mai fost secretă, consecințele vârstei de 5 ani când împărtășești totul. 

Revenind la Nara, din mica ei ascunzătoare privea plină de speranță spre cealaltă insulă, una care era despărțită de ocean de insula pe care ea locuia. Oare cum ar putea face să ajungă pe ea? 

Întrebarea le este adresată copiilor, iar imaginația este marele lor aliat, orice fiind posibil. Nara, spre exemplu, se gândește la niște picioroange sau poate la un mic ajutor din partea păsărilor care ar putea s-o poarte în zbor. Însă ideea cu sticlele din colecția tatălui, cu care ar putea goli marea, este de departe preferata mea. Din păcate tatăl nu are miliarde de sticle care ar putea-o ajuta.

Tristețea Narei ia sfârșit atunci când tatâl îi propune o aventură cu barca. Astfel, în timp ce tatăl se ocupă de prinderea Peștelui cei Mare, pește care apare în cărțile lui, dar pe care nu l-a văzut nimeni (noroc cu ilustrațiile, avem astfel ocazia să vedem atât Marele Pește, cât și culorile din adâncurile mării) Nara poate explora insula din proximitatea insulei pe care locuiește.

Aici e un moment propice pentru un popas al observației, ilustrațiile fiind esențiale pentru a încuraja atenția și implicarea copiilor în firul narativ. De la insecte, păsări, animale, vegetație, toate fiind analizate și descrise cu ajutorul micilor ascultători.

Pe lângă culorile, formele, gălăgia și lucrurile bizare pe care Nara le descoperă, surpriza apare atunci când de prin impresionanta vegetație iese Aran, un mic locuitor al insulei.

Se pare că insula pe care locuiește Aran e total opusă insulei de unde vine Nara: în timp ce pe una forfota și gălăgia îi dau bătăi de cap lui Aran care tânjește pentru un loc liniștit doar al lui, pe cealaltă insulă Nara se pierde în liniștea asurzitoare.

Se pare că tocmai aceste diferențe îi fac să se apropie, cei doi demonstrându-ne că prietenia nu ține cont de locul din care vii. Prietenia dintre Nara și Aran este de fapt modelul pe care trebuie să îl evidențiem copiilor atunci când vine vorba de cum ne alegem prietenii. Aspectul fizic și locul de proveninență nefiind incluse în criteriile de selecție a partenerului de joacă.

Dacă vreți să le transmiteți copiilor valori precum altruismul, empatia, compasiunea, lipsa de discriminare și judecată, vă recomand Nara și insula.

Sper că mai țineti minte ce anume spera tatăl Narei să descopere explorând oceanul, iar dacă nu, vă spun că ai mei copii nu au ezitat, așa că le-am propus un joc de imaginație.

Suntem într-o barcă plutind pe valurile mării când deodată în plasa aruncată în apă se împotmolește un pește frumos colorat, cu dungi albe. Hotărâm să îl luăm acasă în marele acvariu pe care îl avem în camera noastră.

Iar pentru ca jocul să fie cât mai real ne-am pus pe treabă și odată materialele pregătite (mandarine, coală albă tăiată fâșii, marker, ochișori mobili, o punguță alimentară și niște lipici) s-au apucat de realizat peștele prins în plasă. De fapt peștișorii prinși pentru că la sfârșit ne-am dat seama că avem nevoie de un acvariu mai mare. 

Cu drag,

O educatoare

Oana Paraschiv