Lavinia Braniște: „Cărţile pentru copii au venit peste mine dintr-o întâmplare.”

Lavinia Braniște s-a născut în 1983 la Brăila, unde, după lungi peregrinări prin alte locuri, a ajuns să locuiască și în prezent. Scrie poezii, proză scurtă, romane și literatură pentru copii.

M-am născut și am crescut la Brăila și, după lungi peregrinări prin multe locuri, tot aici am ajuns să și locuiesc la 35 de ani. Am studiat limbi străine și literatură și am început să scriu de mică, dar scriitoare mi-am dorit să fiu abia după mai multe cărți publicate, când am văzut că lumea mă ia în serios. E prima dată în viața mea când trăiesc într-o curte plină de pisici, deși curtea e aceeași dintotdeauna. Credeam că o să mă mănânce nasul de la pisici. Credeam că c-o să le alung de pe papucii din prag când ies din casă, dar am ajuns să le țin ușa deschisă pe furiș, să mai intre și ele la mine.

Anatol și Gregor la aeroport este o poveste care a apărut inițial într-o revistă, iar despre ilustrații nici nu se punea problema. Subiectul cărții a fost inspirat de bunicul autoarei cu care obișnuia să joace sah în copilărie.

Bunicul meu era foarte pasionat de șah și-i plăcea atât de mult să joace cu noi, nepoții, încât uneori ne lăsa să câștigăm, ca să nu abandonăm obiceiul de a juca împreună. Era un ritual de duminică. Ținea șahul mare și zăngănitor sus, pe șifonier, și aveam voie să pun scaunul să mă urc să-l iau doar sub atenta lui supraveghere. Șahul mare și zăngănitor stă acum sub un pat dintr-o cameră nelocuită. Bunicul și-a dorit mult ca eu să scriu cândva o carte despre copilăria lui, cu el alături.

Cărţile pentru copii au venit peste mine dintr-o întâmplare, după o pauză de douăzeci de ani, timp în care am schimbat joburi și chirii și m-am învăţat să trăiesc singură. Scriu pentru că-mi place să scriu. Și am avut nevoie de douăzeci de ani ca s-o spun fără jenă. (prezentare din antologia Selfie, în care Lavinia Braniște a publicat povestirea Maimuțica Cici)

Un sfat pentu părinți și copii: să aibă răbdare în orice lucru, perseverență și muncă. Nouă, oamenilor de rând, nu ne pică nimic din cer și trebuie să ne ținem curajul, să ne vedem de ale noastre și să știm că vom înainta din aproape, cu pași mici.