Maurice Sendak și sufletul artistului

08 mai 2020
Maurice Sendak și sufletul artistului

Maurice Sendak, legendarul autor al cărților pentru copii, a susținut faptul că el nu crede în copilărie. „Le poți spune copiilor orice vrei, doar spune-le dacă este adevărat sau nu.” Autorul a murit acum 8 ani, în data de 8 mai 2012, la vârsta de 83 de ani, în urma unor complicații provocate de un accident vascular cerebral. Sendak a reușit să dea o formă fantasmelor a milioane de copii, asumându-și această responsabilitate uriașă. A scris peste 17 cărți pentru copii, inclusiv Regele tuturor sălbăticiunilor (1963) și În bucătăria de noapte și Undeva. În lumea largă și a ilustrat alte 70 de titluri. Chiar dacă titlurile sale erau pline de absurd și de umor, el și-a luat în serios rolul de autor pentru copii, observând că fantezia trebuie întotdeauna ancorată în realitate, altfel „plutește în aer și este falsă”.                                                                                                                                                                                                                                                                                                    Sursa foto: newyorker.com

Lucrările lui Sendak sunt foarte diferite de cele existente deja pentru copii. Într-un interviu acordat lui Nat Hantoff în anul 1966, la trei ani după publicarea cărții Regele tuturor sălbăticiunilor, Sendak a explicat de ce scrierile sale sunt atât de diferite față de cele existente pe piața literaturii pentru copii.

 

„A fi lipsit de apărare este un element asociat copilăriei. Naturalețea unui copil este uimitoare, sunt conștient de acest lucru și aș putea-o chiar desena. Știu proporțiile corpului unui copil, însă aleg să desenez în modul în care se simt copiii sau mai bine zis, în felul în care cred că se simt copiii. Desenez așa cum m-am simțit eu fiind copil.

 

În perioada adolescenței mele am petrecut mult timp la fereastră, schițând copiii la joacă. Acele schițe au stat la baza lucrărilor mele. Poate acesta este un motiv pentru care copiii din cărțile mele au un aspect european. Majoritatea dintre ei seamănă cu cei pe care i-am cunoscut în Brooklyn, evrei, a căror privire arată de parcă toate poverile lumii ar fi fost pe umerii lor.”

 

Publicarea cărții Regele tuturor sălbăticiunilor a creat o furie în lumea literaturii pentru copii, iar cartea a rămas controversată chiar și după ce a câștigat Medalia Caldecott în anul 1964. Unii au numit-o „inutilă și confuză”, în timp ce alții au considerat că nu este o carte potrivită copiilor sensibili. În discursul său de la decernarea premiilor Caldecott, Sendak a răspuns tuturor criticilor sale, spunând că doar cei care nu pot sau nu vor să-și amintească adevărata lor copilărie consideră că povestea prezintă o lume aiurită.

 

De-a lungul anilor, Sendak a fost abordat de nenumărate ori pentru a-și da acordul pentru acranizarea tilului Regele tuturor sălbăticiunilor. A acceptat să colaboreze cu Spike Jonze și Dave Eggers la ecranizarea din 2009, susținând că versiunea lor era singura care conținea imaginație.

 

„Iubesc să citesc” a spus Sendak. „Și aerul. Aerul rece pe care îl simți când deschizi geamul noaptea. Știți acea scrisoare pe care john Keats i-a scris-o fratelui său despre alcătuirea unui suflet, sufletului artistului? Nu vreau să desenez sufletul. Vreau doar să trăiesc în viața asta. Nu vreau să fiu un monstru.”

 

Articol tradus din newyorker.com

Autor: Erin Overbey

Recomandări (188) Genius la grădiniță (84) Interviuri (9) Noutăți (45) Titluri în focus (140) Evenimente (8) Topuri (3) Școală (17) Concursuri (15) Activitati 2 (140)
Genius la grădiniță #84 Noapte bună, noapte bună, șantier sub clar de lună
Genius la grădiniță #84 Noapte bună, noapte bună, șantier sub clar de lună de Oana Paraschiv 22 iulie 2025
Dacă aveți acasă, printre jucării, un buldozer, o macara sau o basculantă cu siguranță aveți și un băiețel sau mai mulți, altfel mă indoiesc să vă lip...
Mai multe
Genius la grădiniță #83 Doctorul de Soto
Genius la grădiniță #83 Doctorul de Soto de Oana Paraschiv 17 iulie 2025
Una dintre marile frici ale copiilor este vizita la dentist. Nu a tuturor, desigur, dar din ceea ce observ la copiii mei, cel puțin primele interacțiu...
Mai multe
Genius la grădiniță #82 De pe-o bună dimineață. Poezii
Genius la grădiniță #82 De pe-o bună dimineață. Poezii de Oana Paraschiv 10 iulie 2025
Aș dori să vă aduc în atenție o carte care este de fapt o călătorie în copilăria adulților de astăzi și o renaștere a vechilor poezii printr-o abordar...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART