Strega Nona - Bunica Vrăjitoare

26 septembrie 2018

Despre foarte puține cărți se poate spune că sunt delicioase, dar Strega Nona este o astfel de carte.

 

Strega Nona, adică Bunica Vrăjitoare, este o bătrână care trăiește liniștită, făcându-și vrăjile zilnice, într-un orășel din Calabria. Dar cum mereu vine o vreme când și cele mai neobosite vrăjitoare au nevoie de sprijin, Strega Nona decide să angajeze un băiat care s-o ajute cu treburile casei. Așa ajunge Antonio Lunganul, un băiat harnic, dar cam greu de cap, să vadă de muncile gospodăriei. O singură interdicție are: să nu se atingă de o anume oală de fiert paste. E neprețuită, i se spune, iar Lunganul, trăgând cu ochiul, descoperă și de ce: oala magică, descântată cum se cuvine, face să apară, doar din apă chioară, paste în cantități nelimitate. Ce se întâmplă când Strega Nona pleacă în Vizită și Lunganul se apropie de oală veți descoperi în această carte nu doar minunat scrisă, ci și foarte frumos, ingenios și abundent ilustrată. O să râdeți cu gura până la urechi și o să vă vină poftă de paste și vrăji! Câte cărți v-au provocat așa ceva? 

Un text scris de Eliza Ștefan

 

                                                                 


Strega Nona, basm original scris și ilustrat de Tomie dePaola și tradus de Vlad Russo

Categorie vârstă: 4 ani+

Recomandări (188) Genius la grădiniță (84) Interviuri (9) Noutăți (45) Titluri în focus (140) Evenimente (8) Topuri (3) Școală (17) Concursuri (15) Activitati 2 (140)
Genius la grădiniță #84 Noapte bună, noapte bună, șantier sub clar de lună
Genius la grădiniță #84 Noapte bună, noapte bună, șantier sub clar de lună de Oana Paraschiv 22 iulie 2025
Dacă aveți acasă, printre jucării, un buldozer, o macara sau o basculantă cu siguranță aveți și un băiețel sau mai mulți, altfel mă indoiesc să vă lip...
Mai multe
Genius la grădiniță #83 Doctorul de Soto
Genius la grădiniță #83 Doctorul de Soto de Oana Paraschiv 17 iulie 2025
Una dintre marile frici ale copiilor este vizita la dentist. Nu a tuturor, desigur, dar din ceea ce observ la copiii mei, cel puțin primele interacțiu...
Mai multe
Genius la grădiniță #82 De pe-o bună dimineață. Poezii
Genius la grădiniță #82 De pe-o bună dimineață. Poezii de Oana Paraschiv 10 iulie 2025
Aș dori să vă aduc în atenție o carte care este de fapt o călătorie în copilăria adulților de astăzi și o renaștere a vechilor poezii printr-o abordar...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART