Top 5 cărți amuzante

23 aprilie 2020
Top 5 cărți amuzante

În articolul despre Top 10 recomandări ale redacției Vlad și Cartea cu Genius, colegele noastre ne-au promis că vor reveni cu Top 5 al celor mai amuzante cărți din portofoliul nostru. Zis și făcut! În rândurile următoare veți descoperi care sunt cele 5 titluri și de ce sunt printre preferatele redacției.

 

1. Ai o pasăre pe cap! de Mo Willems 

 

Știu, v-am tot spus cât de greu ne-a fost să alegem. Credeți-ne, chiar ne-a fost. Păi cum să alegi așa, fără nicio strângere de inimă, cea mai amuzantă carte dintr-o serie de cărți semnate de Mo Willems pe care de fapt ar trebui toată lumea să le citească, de la mic la mare. Ai împlinit de curând 99 de ani? O vârstă nemaipomenită să pui mâna pe seria cu Gerald și Porchiță (recunoaște că zâmbești și numai auzindu-le numele). Doi prieteni cumsecade, un porc și un elefant, care sunt mereu unul alături de celălalt la nevoie. Ooo, și în câte situații nu ajung dragii de ei, care mai de care mai buclucașă. De data asta, elefantul Gerald se trezește cu o pasăre pe cap care nu-i dă pace. Dar ce te faci când dintr-o pasăre se fac două? Bașca mai sunt și îndrăgostite. Ai o pasăre pe cap este o carte asupra căreia încă nu ne-am hotărât dacă întâi râdem și apoi o citim sau întâi citim și apoi râdem. Un lucru e sigur, hohotele de râs vor umple casa.

 

2. Cartea fără poze de B.J. Novak 

 

Obișnuiți cu cărțile ilustrate pentru copii, părinții se vor uita poate un pic neîncrezători la Cartea fără poze. Ce o să-i atragă pe copii la ea, chiar așa, să n-aibă nicio ilustrație, ce ciudățenie mai e și asta? Pare o carte prea serioasă pentru un copilaș, dar ia citiți puțin, și neapărat cu voce tare. De fapt, cum spune și autorul,  „Asta e învoiala.  Asta e regula” –  adultul care citește cartea va trebui să citească fiecare propoziție și fiecare cuvințel, oricât de ridicole ar fi, oricât de fără sens ar părea. Veți stârni hohote de râs copiilor, îi veți face să cânte iarăși și iarăși prin casă  „Plaș, plaș, plaș, semăn c-un cosaș / Pap furnici de dimineață de pe covoraaaaaș” și-o să vă distrați de minune cu toții. Și nu uitați, copilul căruia îi citiți cartea e  „cel mai isteț dintre toți, fiindcă a ales cu mâna lui cartea asta, cu toate că nu avea nicio poză”. BLUURF.

 

3. Vreau pălăria înapoi! de Jon Klassen 

 

Vreau pălăria înapoi! de Jon Klassen e o altă carte care la prima vedere vă poate lăsa puțin nedumeriți, dar dacă citiți și urmăriți ilustrațiile cu atenție, pe fețe o să vă apară un zâmbet tot mai larg pe măsură ce înaintați în poveste. Iar când, odată ajunși la sfârșit, o voce mică o să vă spună în șoaptă: „Știi, eu cred că l-a mâncat pe iepure” și-o să izbucniți într-un râs sănătos odată cu copilul, vă veți fi convins de talentul și umorul lui Jon Klassen și veți fi cuceriți de stilul lui nonconformist de a spune o poveste. Apoi o veți lua de la capăt cu cititul, pentru că încă nu știu copil care să nu fi cerut încă o dată și încă o dată povestea cu ursul care a rămas fără pălărie.

 

4. Stă să plouă cu chiftele de Judi Barrett, Ilustrații de Ron Barrett 

 

Povestea orășelului Mestecășinghite o să vă cucerească și-o să vă facă să râdeți în hohote. Păi cum să nu râzi când la meteo se anunță ninsori cu mazăre și cartofi? Când plouă cu gorgonzola de dimineața până seara, și oamenii sunt nevoiți să umble cu nasurile prinse cu cârlige din pricina mirosului? Ei, se mai drege treaba cu niște clătite. Sau poate e și mai rău, ia te uită, o clătită uriașă a acoperit școala, și sunt averse cu sirop de arțar. Absurdul și comicul de situație le plac grozav celor mici, care vor duce povestea mai departe, inventând tot felul de aventuri cu mâncărurile lor preferate.

 

5. Cotoi cu Pălărioi de Dr. Seuss 

 

O carte numai bună acum, când copiii stau în case și li se lungesc urechile tot așteptând să zburde din nou pe afară după pofta inimii. Fiindcă Sally și fratele ei stau și ei înăuntru și privesc triști pe geam ploaia care nu se mai oprește, plictisiți nevoie mare. Dar de cum intră în scenă, Cotoi cu Pălărioi transformă totul într-o minunată aventură și iscă un tărăboi și-o joacă de mai mare dragul. Greu de imaginat asemenea harababură. Nu se poate să treci de primele pagini fără să simți cum ți se schimbă dispoziția și cum intri încet în jocul lui. Copiii vor fi atrași numaidecât de versurile simpatice și ușor de reținut și vor râde pe înfundate de ilustrațiile caraghioase, rugându-vă să le citiți cartea iar și iar. Îl vor îndrăgi cu siguranță pe Cotoiul cu coada vâlvoi, căci, deși face numai pozne și boacăne și pare să strice totul în jur, simt că are intenții bune. Cotoiului nu-i poți lua nimic în nume de rău. Cei mari nu trebuie să-și facă griji, nu-i învățăm la prostii. O fi Cotoi cu Pălărioi un poznaș cum nu s-a mai văzut, dar nu pleacă fără să pună lucrurile la locul lor și să lase casa în bună ordine.

 
Fotografie autor Theodor Seuss Geisel
Autor
Theodor Seuss Geisel
Theodor Seuss Geisel a fost un autor cunoscut mai ales pentru cărţile pentru copii semnate cu pseudonimul Dr. Seuss. Printre titlurile sale se numără...
mai multe
Recomandări (188) Genius la grădiniță (84) Interviuri (9) Noutăți (45) Titluri în focus (140) Evenimente (8) Topuri (3) Școală (17) Concursuri (15) Activitati 2 (140)
Genius la grădiniță #84 Noapte bună, noapte bună, șantier sub clar de lună
Genius la grădiniță #84 Noapte bună, noapte bună, șantier sub clar de lună de Oana Paraschiv 22 iulie 2025
Dacă aveți acasă, printre jucării, un buldozer, o macara sau o basculantă cu siguranță aveți și un băiețel sau mai mulți, altfel mă indoiesc să vă lip...
Mai multe
Genius la grădiniță #83 Doctorul de Soto
Genius la grădiniță #83 Doctorul de Soto de Oana Paraschiv 17 iulie 2025
Una dintre marile frici ale copiilor este vizita la dentist. Nu a tuturor, desigur, dar din ceea ce observ la copiii mei, cel puțin primele interacțiu...
Mai multe
Genius la grădiniță #82 De pe-o bună dimineață. Poezii
Genius la grădiniță #82 De pe-o bună dimineață. Poezii de Oana Paraschiv 10 iulie 2025
Aș dori să vă aduc în atenție o carte care este de fapt o călătorie în copilăria adulților de astăzi și o renaștere a vechilor poezii printr-o abordar...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART